Eveniment

PRO TV International, primul canal romanesc cu distributie locala in Italia

PRO TV International, primul canal romanesc cu distributie locala in Italia
16.06.2008, 18:43 200

PRO TV International este primul canal romanesc distribuit pe plan local in Italia, acesta putand fi receptionat din iunie in sistem 3G prin intermediul companiei WIND, al treilea operator de telefonie mobila din Italia. Noul serviciu se adreseaza unui numar de peste 1,5 milion de romani care locuiesc temporar sau permanent in Italia, aceasta fiind de altfel cea mai mare comunitate romaneasca din Europa. "Este un moment foarte important pentru PRO TV International, avand in vedere ca suntem prima televiziune din Romania care va fi distribuita pe plan local in Italia unde exista cea mai mare mare comunitate romaneasca din lume", a declarat Doina Gradea, directorul executiv al PRO TV International. Programul PRO TV International este preluat integral, romanii avand astfel posibilitatea de a fi conectati 24 de ore din 24 la cele mai importante stiri din tara, la cele mai bune programe de fiction si la cele mai tari show-uri de divertisment. "Am sustinut parteneriatul WIND - PRO TV International deoarece consider ca acest serviciu este un plus de calitate la viata romanilor din Italia, un serviciu foarte important de care romanii au nevoie si care, cu siguranta, va avea un mare succes in randul comunitatii romanilor. Romanii din Italia au nevoie de cat mai multa informatie in timp real din tara lor de origine", a declarat Eugen Terteleac, presedintele Asociatiei Romanilor in Italia. Informatiile despre modalitatile de receptie si planurile tarifare sunt disponibile pe site-ul WIND, www.wind.it. PRO TV International are o distributie globala prin cablu, satelit, Internet si telefonie mobila.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO