Eveniment

Publicitatea la tutun, interzisa din 2009 in afara punctelor de vanzare

31.01.2008, 18:46 80

Spatiile pentru fumat din locurile publice vor fi obligatoriu delimitate si asigurate cu ventilatie incepand cu 1 ianuarie 2009, data la care va fi interzisa publicitatea la tutun in afara punctelor de vanzare, a decis Guvernul in sedinta de ieri. Oficiali ai Ministerului Sanatatii au discutat, marti, cu reprezentantii producatorilor de tigari, ai unor companii cu activitati in domeniile conexe si membri ai societatii civile despre modificarile Legii privind publicitatea si sponsorizarea pentru produsele din tutun si ale Legii de prevenire si combatere a efectului consumului produselor din tutun, acestia solicitand decalarea termenelor de intrare in vigoare a noilor reguli, de la 1 iulie 2008 la 1 ianuarie 2009. Companiile producatoare de tigari si cele cu afaceri conexe industriei tutunului au aratat ca intrarea in vigoare a interdictiilor incepand cu 1 iulie 2008 va avea un impact negativ asupra afacerilor lor, in conditiile in care contractele semnate au valabilitate pana la sfarsitul anului. In urma discutiilor, ministrul sanatatii a fost de acord cu exceptarea interzicerii publicitatii in locul de vanzare al tigarilor, avand in vedere ca producatorii de tigari au argumentat ca se incalca dreptul la informare al consumatorilor prin disparitia acestor reclame.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO