România este pe locul doi în regiune la numărul de tranzacţii de fuziuni şi achiziţii în 2023. Piaţa a fost de 6,5-7,2 mld. euro în România, nivel similar cu 2022, sunt cifrele pe care Radu Dumitrescu, partener coordonator consultanţă financiară la Deloitte România, le-a prezentat la conferinţa anuală Deloitte M&A 2024, organizată de Deloitte România în parteneriat cu Ziarul Financiar.
Alte declaraţii ale lui Radu Dumitrescu:
România este pe un onorabil loc doi în regiune, după Polonia, în ceea ce priveşte numărul de tranzacţii. România este pe locul doi încă din 2022 şi a continuat să îşi menţină poziţia şi în 2023. Noi ca şi ţară urmăm exemplul Poloniei în zona de M&A.
România a fost mai rezilientă în 2023 în ceea ce priveşte piaţa M&A, faţă de ţările din regiune.
Este demn de remarcat faptul că dacă înc celelalte ţări analizate procentul de investitori locali este de peste 50% din volumul tranzacţiilor, în România procentul aferent anului 2023 este semnificativ mai mic, de 37%. Ce ne spune acest lucru? Faptul că, probabil, investitorii români nu sunt foarte interesaţi să se extindă pe plan local prin fuziuni şi achiziţii şi mai degrabă sunt focusaţi pe o creştere organică, a cotei de piaţă prin acţiuni proprii de marketare şi prezentare.
Ţările din spaţiul Uniunii Europene sunt investitori importanţi în ţările din Europa Centrală şi de Est.
Au avut loc 130 de tranzacţii contabilizate de către noi (de peste 5 mil. euro – n. red), ceea ce înseamnă o scădere în volum faţă de 2022. 6,5-7,2 mld. euro a fost valoarea pieţei din 2023, similară cu cea din 2022. Aceasta este o estimare care reprezintă atât valorile comunicate -4,9 mld. euro), cât şi cele cu valori necomunicate.
Se mai poate remarca faptul că circa o treime din tranzacţii ca şi volum au avut valoare comunicată.
Vorbim despre un 2023 similar ca valoare cu 2022, dar cu un număr de tranzacţii cu 10% mai mic decât în anul anterior.
Investitorii locali sunt minoritari comparativ cu investitorii străini, ceea ce se traduce probabil printr-o lipsă de apetit şi de curaj a localilor şi un interes mai mare al celor din afara ţării să investească la noi.
Investitorii în România vin din Grecia, Olanda, Italia, Franţa, Polonia, dar şi Mexic şi Statele Unite. Uniunea Europeană şi ECE sunt printre cei mai activi investitori în România. Apariţia exotică a ţărilor de pe continentul american ne dau speranţa că piaţa din România a devenit suficient de matură şi de mare ca să atragă atenţia de departe.