Eveniment

România, a treia cea mai bună creştere economică din UE şi campioana regiunii la început de 2023

România, a treia cea mai bună creştere economică din...

Autor: Răzvan Botea

19.05.2023, 07:30 6239

Economia României a crescut cu 2,8% an/an, pe date ajustate sezonier, în primul trimestru din 2023, a treia cea mai bună performanţă dintre statele membre ale Uniunii Europene şi cea mai bună din regiune.

Deşi avansul economic a fost sub aşteptările celor mai mulţi analişti financiari, performanţa economică din România a fost una dintre cele mai bune din Uniunea Europeană. Pe date ajustate sezonier, PIB-ul României a crescut în termeni reali cu 2,8% în T1/2023, mult peste media europeană de 2%.

De asemenea, economia din România a avansat cel mai bine dintre toate economiile din regiune. Spre comparaţie, în perioada amintită, PIB-ul Ungariei a scăzut cu 1,1%, iar al Cehiei cu 0,2%. În aceeaşi vreme, Polonia a stagnat. Doar creşterea economică din Bulgaria s-a apropiat, cu un avans economic de 2%. 

Economia Germaniei, cea mai importantă pentru mersul economiei româneşti, fiind cel mai mare partener comercial, a scăzut cu 0,2%. Este însă important de precizat că toate datele citate sunt prin comparaţie cu T1/2022, care a fost un trimestru foarte bun din punctul de vedere al avansului PIB, pentru toată Europa. De exemplu, economia Germaniei, care a crescut cu 1,8% în tot anul, a crescut în T1/2022 cu 3,8%.

Datele Eurostat sunt ajustate în funcţie de numărul de zile lucrătoare. Pe serie brută, economia României a crescut în T1, an/an, cu 2,3%, după o creştere de 6,2% în T1/2022.

 


 

 

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO