Eveniment

Sapte oferte pentru primul segment din autostrada Bucuresti-Ploiesti

22.02.2007, 18:46 13

Compania Nationala de Autostrazi si Drumuri Nationale din Romania (CNADNR) a primit sapte oferte din partea unor firme si consortii pentru constructia primului segment, de 19,5 kilometri, al autostrazii Bucuresti-Ploiesti.
Trei companii au despus oferte individuale, respectiv Lena din Portugalia, cu o oferta de 556,1 mil. lei (163 mil. euro), Aktor din Grecia cu 553,8 mil. lei (162 mil. euro) si Vegyepszer din Ungaria - 773,9 mil. lei (227 mil. euro), potrivit datelor anuntate miercuri de CNADNR. Celelalte patru oferte au fost depuse de consortiile Pizzarotti-Tirrena Scavi (Italia) - 514,6 milioane lei (151 mil. euro), Colas Romania-Consilier Construct cu 533,4 mil. lei (156 mil. euro), Euroconstruct-UMB Spedition-PA&CO-Comaxa - 589,1 mil. lei (173 mil. euro), respectiv Max Bogl-Astaldi-Technologica - 744,9 milioane lei (218 mil. euro). Sumele nu includ TVA.
Castigatorul licitatiei va fi desemnat in circa doua saptamani, iar selectia va tine cont de oferta tehnica si cea financiara prezentata de companii.
Primii 12 kilometri ai autostrazii vor avea sase benzi, iar restul tronsonului va avea patru benzi.
In plus, CNADNR ar putea aproba astazi inceperea lucrarilor pe cealalta sectiune a autostrazii, de la km 19,5 la Ploiesti.
Asocierea dintre firmele Euroconstruct, Spedition UMB, PA&CO International si Comaxa a fost desemnata in luna septembrie 2006 castigator al licitatiei pentru constructia tronsonului de autostrada de la kilometrul 19,5 la Ploiesti, dupa ce a oferit cel mai mic pret, de 200 de milioane de euro.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

Urmează ZF Bankers Summit'24