Eveniment

Un an pentru ca SA-urile sa-si majoreze capitalul

17.06.2005, 20:09 15

Societatile pe actiuni beneficiaza de un ragaz de sase luni pentru a-si majora capitalul social pana la echivalentul in lei al sumei de 25.000 de euro.

Termenul pana la care societatile comerciale pe actiuni sunt obligate sa isi majoreze capitalul social va fi prelungit cu sase luni, pana la 1 iulie 2006, potrivit unui proiect de lege aprobat in ultima sedinta de guvern.

In prezent, legea prevede ca societatile pe actiuni trebuie sa faca aceasta operatiune pana la 31 decembrie 2005.

Limita minima a capitalului social pentru SA-uri este acum de 650 de euro (25 milioane de lei), adica de 40 de ori mai mica.

Noul capital social urmeaza sa fie calculat la cursul de schimb comunicat de Banca Nationala a Romaniei la data subscrierii.

Reprezentantii guvernului spun ca s-a luat aceasta decizie pentru "mentinerea coerentei mediului de afaceri".

Proiectul de lege prevede, de asemenea, ca, de la data expirarii termenului de 1 iulie 2006, Oficiul National al Registrului Comertului sa solicite tribunalelor dizolvarea societatilor comerciale pe actiuni si in comandita pe actiuni, daca nu

si-au indeplinit obligatia de majorare a capitalului social.

La sfarsitul anului trecut, erau inregistrate la registrul comertului peste 19.600 de societati pe actiuni din care numai putin peste 8.000 aveau un capital social de 25.000 de euro sau mai mult.

Potrivit unui raport al Oficiului National al Registrului Comertului, la sfarsitul lunii martie, 58% dintre societatile pe actiuni din Romania se aflau sub pragul impus de noul proiect de lege.

Daca toate societatile pe actiuni care sunt acum sub limita si-ar majora capitalul pana la minimum 25.000 de euro, ar avea nevoie de 150-200 milioane de euro.

Solutia, in cazul celor care nu au resursele financiare necesare, ar putea fi transformarea in societati comerciale de tip SRL (societate cu raspundere limitata - forma cea mai des folosita de catre societatile comerciale din Romania).

Prevederea privind majorarea capitalului social la societatile comerciale pe actiuni si in comandita pe actiuni este prevazuta de Directiva nr. 77/1991/EEC si a fost introdusa prin Legea 161/2003 privind unele masuri pentru asigurarea transparentei in exercitarea demnitatilor publice, a functiilor publice si in mediul de afaceri, privind prevenirea si sanctionarea coruptiei.

Una dintre conditiile necesare pentru ca Romania sa adere la Uniunea Europeana vizeaza adoptarea si punerea in practica a legislatiei europene.

Potrivit articolului 6 din Directiva amintita, "pentru constituirea unei societati pe actiuni sau pentru obtinerea autorizatiilor de incepere a activitatii, legislatia din statele membre ale Uniunii va cere subscrierea unui capital minimal ce nu poate fi fixat la o valoare mai mica de 25.000 de euro".

Potrivit legislatiei europene, statele membre trebuie sa asigure si sa respecte punerea in practica a acestor principii, care garanteaza un tratament egal al actionarilor aflati in conditii identice. miruna.lebedencu@zf.ro

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

Urmează ZF Bankers Summit'24