Eveniment

Un indicator care se schimbă: noua legislaţie a contractelor part-time creşte costul orar al forţei de muncă de 4 ori

Un indicator care se schimbă: noua legislaţie a...

Autor: Adelina Mihai

14.08.2022, 12:32 3589

La acelaşi salariu de 2.550 de lei pe lună, costul orar cu un angajat part-time cu contract de 2 ore/zi este de 64 de lei, iar al unui angajat cu normă întreagă de 8 ore/zi este de 16 lei, conform legislaţiei actuale.

O companie care are un angajat part-time cu o normă de 2 ore de lucru  are un cost orar de 64 de lei începând cu luna august a acestui an, de patru ori mai mare decât până acum, dacă angajatul nu are un alt loc de muncă care să îi completeze norma până la 8 ore de muncă pe zi.

Creşterea taxării pe contractele part-time, măsură aflată în vigoare de la începutul acestei luni, modifică costul orar al forţei de muncă şi îi dezavantajează pe angajatorii care foloseau astfel de contracte în mod legal.

Văzută ca o măsură care să descurajeze evaziunea fiscală (pentru că unele contracte de muncă aveau durata de 2 ore pe zi dar, în realitate, angajaţii lucrau 8 ore pe zi), noua taxare a contractelor part-time a dat peste cap în ultimele zile departamentele de HR ale companiilor care folosesc astfel de contracte.

Angajatorii îşi fac calculele şi aşteaptă ca, începând din septembrie 2022, guvernul să rezolve situaţia angajaţilor care au mai multe contracte de muncă part-time, pentru că, dacă un angajat are 3 contracte de muncă a câte 2 ore fiecare, fiecare dintre angajatorii săi trebuie să plătească taxe aferente pentru 3 salarii minime.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

Citește continuarea pe
zfcorporate.ro
AFACERI DE LA ZERO