De aceea, Consiliul Fiscal propune două soluţii posibile pentru rezolvarea acestei anomalii: fie modificarea legii, fie renunţarea la aceasta, a mai spus Ionuţ Dumitru.
„Nu este prudentă majorarea cheltuilelilor bugetare în timpul execuţiei bugetare. Înainte de 2008, pe parcursul execuţiei se estima o creştere economică mai mare pentru finalul anului, se umflau veniturile bugetare pentru a suplimenta cheltuielile, iar la sfârşitul anului rămâneau cheltuielile, veniturile nu se realizau şi deficitul ajungea mai mare. Pentru a reduce acest risc s-a introdus regula aceasta, care în prezent este încălcată. Sugestia noastră este să modificăm legea, să spunem clar în ce cazuri poţi avea abateri de la aceste reguli şi să fie prevăzute sancţiuni în cazul abaterilor. A doua variantă ar fi pur şi simplu să renunţăm la reguli, dacă tot le încălcăm.“
Execuţia veniturilor bugetare arată, la şase luni, o nerealizare majoră, care vine mai ales din fondurile europene, în timp ce veniturile din taxe şi impozite au fost realizate şi au înregistrat un surplus, mai spune Ionuţ Dumitru. „Sumele puse în buget pe veniturile europene sunt mari şi ambiţioase şi n-au fost atinse, aici avem o nerealizare majoră, iar nerealizarea veniturilor totale de acolo vine. Pe veniturile colectate din taxe şi impozite, din economia internă nu avem o nerealizare de venituri, ci pe anumite categorii este un plus datorat unei creşteri economice mai bune decât aşteptările.“