Eveniment

WSJ: Israelienii de la Elbit recunosc în SUA practici de corupţie la „Casa Radio” din Bucureşti

WSJ: Israelienii de la Elbit recunosc în SUA practici de...

Autor: Mediafax

04.04.2016, 00:00 122
Compania israeliană Elbit Imaging Ltd. a dezvăluit în Statele Unite practici care ar putea fi asimilate corupţiei privind Proiectul „Casa Radio“ din Bucureşti, arată documente ale grupului imobiliar israelian citate de blogul ziarului american The Wall Street Journal. „Compania a identificat anumite probleme referitoare la anumite acorduri executate în trecut în legătură cu Proiectul Casa Radio din Bucureşti, probleme care ar putea reprezenta încălcări ale prevederilor Legii americane privind Practicile de Combatere a Corupţiei în Străinătate“, arată documente interne ale grupului Elbit Imaging Ltd. citate de blogul ziarului The Wall Street Journal. Compania Elbit Imaging Ltd., care în trecut a avut numele Elbit Medical Imaging Ltd., are sediul central în Israel, dar este activă în multe ţări din lume, inclusiv în Statele Unite, având numeroase proiecte imobiliare. Elbit Imaging Ltd. a dat asigurări că va coopera cu autorităţile americane abilitate în acest caz. „Comitetul de audit a decis numirea unei comisii speciale pentru examinarea acestor probleme, inclusiv prin controale interne şi prin raportarea situaţiei. Compania intenţionează să coopereze deplin cu agenţiile abilitate“ din Statele Unite, informează grupul imobiliar, potrivit blogului The Wall Street Journal. Compania Elbit Medical Imaging este implicată în proiectul imobiliar intitulat „Casa Radio“ din Bucureşti.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO