Eveniment

ZF LIVE. De ce are România cea mai mare inflaţie din Europa. Ionuţ Dumitru, economist-şef Raiffeisen Bank: Avem probleme structurale în economie

Autor: Iulian Tenchiu

03.03.2024, 13:00 399

Inflaţia din România a fost de 7,3% după măsurătorile europene, cea mai mare din Uniunea Europeană, arată datele publicate de Eurostat, biroul european de statistică. Principala explicaţie pentru creşterea inflaţiei sunt modificările fiscale care au intrat în vigoare de la 1 ianuarie 2024. Economiştii sunt de părere că la această problemă au contribuit şi problemele structurale cu care se confruntă economia românească.

Am avut revenire a inflaţiei în luna ianuarie, pentru că am avut o implementare a unui pachet fiscal de consolidare fiscală care are şi impact inflaţionist. Ştim că am avut de la 1 ianuarie creşteri de accize, am avut creşteri de TV, de cote de TVA, cote reduse de TVA care au fost crescute şi, prin urmare, era inevitabil că în luna ianuarie va aduce o uşoară creştere a inflaţiei, de la şase şi ceva la 7,4% avem o inflaţie încă mare pentru că avem în continuare probleme structurale mari în economie, adică nu ţin. Ţine neapărat de ceea ce numim excesul de cerere, ci mai degrabă de şocuri exogene” a declarat Ionuţ Dumitru, economist-şef la Raiffesen Bank, în cadrul emisiunii ZF Live, organizată cu sprijinul Orange Business.

În ciuda rezultatelor nefavorabile, economiştii rămân optimişti şi nu văd o explozie a preţurilor în viitor apropiat. Aceştia subliniază că în ciuda plafonărilor aplicate energiei sau alimentelor, la momentul expirării acestora preţurile nu vor înregistra creşteri spectaculoase.

„Am mai avut o serie, deci decizii care de data asta au ajutat inflaţia, şi anume plafonarea preţurilor unor preţuri la alimente de bază. Lucrurile astea nu pot fi decât temporare. Dacă ne uităm la preţurile la energie avem plafoanele acestea pe o perioadă mai lungă de timp. Preţurile la alimentele de bază sunt plafonate, într-adevăr, pe o perioadă mai scurtă, dar nu cred că vom avea o revenire spectaculoasă a inflaţiei” a mai spus Ionuţ Dumitru la ZF Live.

 
 

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO