Mediafax.biz Exclusiv

Ce face bursa românească să fie în acest moment una dintre cele mai atractive din lume?

Ce face bursa românească să fie în acest moment una dintre cele mai atractive din lume?

Autor: Adrian Cojocar

08.03.2012, 20:08 723

"O explicaţie a creşterilor este şi că anul trecut n-am avut perioade bune pe bursă, ultima parte a lui 2011 aducând corecţii importante. Bursa românească este o piaţă mică şi volatilă din punctul de vedere al prezenţei investitorilor instituţionali. Când aceştia dispar de pe piaţă vedem scăderi destul de accentuate, iar când sentimentul acestora devine pozitiv au loc aprecieri semnificative", spune Alin Brendea, directorul de operaţiuni al firmei de brokeraj Prime Transaction.

De aceeaşi părere este şi Mihai Alexa, analist la firma de intermediere Broker Cluj, care notează că mixul de indicatori atractivi ai pieţei cu creşterea apetitului la risc a fost reţeta aprecierilor puternice din acest an.

"Ce am remarcat eu este că majoritatea surselor de bani au fost direcţionate spre acţiunile foarte lichide din cadrul indicelui BET, lucru care arată că au fost investitori străini şi investitori de calibru de pe plan intern care au prins curaj.

Motivaţia de cumpărare a fost în primul rând că percepţia asupra riscului s-a temperat, şi din punct de vedere fundamental foarte multe acţiuni erau mult subevaluate la începutul anului, iar creşterile au făcut ca acum preţurile să se mai apropie faţă de valoarea justă a lor. Şi în momentul de faţă nivelul multiplului de profit la nivelul bursei cu profiturile estimate pe 2012 este de 8,7 faţă de 10-11 în cazul altor burse din regiune, iar dintr-o abordare regională piaţa autohtonă pare mai atractivă", spune Alexa.

Alţi analişti consideră că dividendele foarte atractive de pe piaţa românească în comparaţie cu cele de pe alte burse regionale, în contextul în care statul a majorat rata de distribuţie la companiile de stat de la 50% la 90%, au dat un imbold puternic pieţei.

"Creşterea bursei a avut la bază recolta substan ţială de dividende din acest an. Indicatorul divi den delor este unul care reflectă foarte bine funda men tele unei pieţe, şi randamentele ridicate din dividende care se anticipau la începutul anului arătau faptul că piaţa era subevaluată.

Acţiunile de pe bursă, la nivel agregat, se tranzacţionau sub valoarea contabilă, iar acum se tranzacţionează la un multiplu al profiturilor în jur de 10. Statul a forţat un grad de distri buire a dividen delor de 90%, fapt ce a făcut atractive mai multe companii, cum ar fi Transgaz, Transelectrica, Fondul Proprietatea", spune Mihai Căruntu, şeful De partamentului de ana liză pe piaţa de capital la BCR.

El a mai precizat că şi de la Petrom se aşteaptă di vidende bune, iar SIF-urile au avut parte de un an excepţional ca urmare a ieşirii din acţionariatul BCR şi au făcut profituri mari, chiar dacă pe termen lung aceste dividende nu sunt sustenabile decât dacă SIF-urile vor vinde participaţii strategice din portofoliu.

"În prezent nu sunt motive să vedem profituri în scădere la principalele companii listate pe bursă, cum ar fi Petrom, Transgaz, Transelectrica, iar din aceast punct de vedere dividendele lor sunt sustenabile şi din această cauză nu sunt motive să vedem preţurile acţiunilor peste un an sub cele din prezent, cu excepţia SIF-urilor.

Ofertele statului ar putea consolida un segment mare de investitori străini şi locali care nu au mai fost prezenţi la Bucureşti", a mai spus Căruntu.

Brokerii spun că pe măsură ce situaţia de pe extern s-a îmbunătăţit investitorii au revenit asupra fundamentelor companiilor.

"Când acţiuni precum Petrom sau Fondul Proprietatea oferă rate din dividende de 8%-9%, cum erau la începutul anului, fondurile de afară nu prea stau pe gânduri să investească în ele. Şi anul trecut piaţa era subevaluată, însă diferenţa a fost faptul că apetitul de risc era scăzut.

Treptat acest apetit a crescut şi fluxurile de bani au fost direcţionate spre bursa românească. Există şi din partea noastră nişte aşteptări de corecţii în următoarele zile sau săptămâni, însă pe termen de câteva luni cred că tendinţa se va menţine crescătoare", a precizat Mihai Alexa.

Brokerii consideră că evoluţia bursei, după datele de înregistrare pentru acordarea de dividende, va depinde în special de climatul extern.

"Probabil că până la datele de înregistrare pentru dividende, având în vedere că este un an excepţional din punctul de vedere al randamentelor, bursa să aibă o evoluţie pozitivă. După această perioadă va conta climatul extern. Dacă acesta va fi unul pozitiv, iar ofertele statului vor avea succes, bursa ar putea să se plaseze bine şi la sfârşitul anului. Pieţele externe sunt încă fragile şi se menţine riscul de afară", spune Alin Brendea.

Analistul BCR consideră că România a rezistat mult mai bine din punct de vedere economic la contextul dificil de anul trecut decât alte ţări din regiune.

"În economia românească nu s-a schimbat nimic în rău. Am respectat acordul cu FMI, am gestionat deficitul, profilul de risc al României nu s-adeteriorat ca în cazul altor ţări, ba chiar am primit investment grade de la Moody's. Acest lucru s-a reflectat şi în moneda locală, leul fiind mai stabil decât alte monede din regiune. Când apetitul de risc al investitorilor a revenit, aceştia au observat că existau rate atractive de dividende pe piaţa românească", a conchis Mihai Căruntu.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels