Economic

„Era banilor făcuţi uşor şi rapid s-a terminat“, spun fondurile de investiţii

Autor: Roxana Pricop

08.11.2010, 19:30 10

"Investiţiile de tip private equity în primelenouă luni ale anului 2010 se situează sub nivelul aceluiaşiinterval al anului trecut, şi nu este sigur că ultimul trimestru vafi la fel de bun precum cel de anul trecut, în care au fostinvestite sume record", spune Irina Anghel, secretar general alAsociaţiei de Investiţii Private şi Capital de Risc din sud-estulEuropei (SEEPEA), din care fac parte cele mai mari fonduri deprivate equity active pe piaţa locală.

Companiile româneşti au fost în anii dedinaintea declanşării crizei financiare printre cele maiatrăgătoare în regiunea Europei Centrale şi de Est, reuşind săatragă investiţii record din partea fondurilor de private equitygraţie ritmului accelerat de creştere. În 2007, anul de maxim,companiile locale au atras investiţii de jumătate de miliard deeuro de la fondurile de investiţii.

Ultimii doi ani au coincis însă cu ocontracţie puternică a investiţiilor de tip privateequity.

"Principalele cauze care au dus la ocontracţie a investiţiilor ar putea fi legate atât de faptul căantreprenorii încă nu au ajuns să-şi ajusteze aşteptările la unnivel realist şi să aprecieze oportunitatea pe care o aduceparteneriatul cu un fond de private equity, cât şi, în unelecazuri, de o oarecare lipsă de flexibilitate din partea băncilor îna identifica soluţii care să faciliteze investiţiile." Fondurile deprivate equity sunt fonduri de investiţii al căror capital a fostridicat în mod privat, reprezentând o alternativă pentru companiila clasicele soluţii de finanţare prin intermediul băncii sau alpieţei de capital. Spre deosebire de soluţiile tradiţionale definanţare, fondurile de private equity nu sprijină doar cu capitalo companie, ci se implică în conducerea acesteia timp de trei pânăla cinci ani în scopul creşterii afacerilor, primind în schimbparte din capitalul social.

Companii precum Centrul Medical Unirea,Totalsoft, Siveco, La Fântana, lanţul de magazine Profi sauAlbalact au primit în acţionariat un fond de private equity, carealături de infuzia de capital beneficiază şi de implicarea şiexperienţa în management.

"Cred că odată cu criza era banilor făcuţiuşor şi rapid s-a terminat, iar răbdarea va deveni o virtute totmai valoroasă.

Mai mult, în acest tip de "piaţă darwiniană",în care vor supravieţui companiile cele mai adaptate, unparteneriat cu un fond de private equity poate aduce resurseleesenţiale pentru această adaptare, atât bani, cât şi know-how", amai spus oficialul SEEPEA.

Cele mai active fonduri de private equity dinRomânia sunt Advent, Enterprise Investors, RAEF, GED sau OresaVentures, multe dintre ele fiind prezente pe piaţa locală de lafinele anilor '90.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels