Mediafax.biz Exclusiv

Grigorescu, Next Advertising: Avem nevoie de zece ani de acum înainte să revenim la nivelul din 2008

Grigorescu, Next Advertising: Avem nevoie de zece ani de acum înainte să revenim la nivelul din 2008

Autor: Andreea Mindrila

22.02.2012, 12:54 386

În acest context businessul companiei a crescut cu aproape 30%, până la 72,4 mil. lei (16,8 mil. euro). Pentru 2012 estimează un nou avans, însă se fereşte să ofere cifre.

"Pentru compania noastră, anul 2011 a fost cel mai bun din ultimii trei ani, portofoliul nostru de clienţi s-a dezvoltat, iar relaţiile cu clienţii s-au consolidat. În 2012 vom continua să creştem ca urmare a câştigării de noi clienţi în portofoliu", spune Grigorescu.

Cifra de afaceri a companiei a fost în 2011 de 72,4 milioane de lei, în creştere cu 29% faţă de anul 2010. De asemenea, businessul a evoluat favorabil şi în 2010 faţă de 2009, când a crescut cu 23%.

Grigorescu consideră însă că 2012 va fi un an mai bun decât anul trecut, în condiţiile în care agenţia participă la o serie de licitaţii pentru câştigarea de noi clienţi.

Câştigă clienţi noi

"Anul 2011 a fost cel mai predictibil din ultimii trei ani, iar acest lucru ne-a ajutat în stabilirea strategiei de management. 2012 va fi mai puţin predictibil din cauza crizei datoriilor suverane, turbulenţelor politice de pe plan intern şi internaţional."

Totuşi, Next Advertising va menţine trendul crescător al afacerilor.Grigorescu se fereşte însă să ofere cifre.

"Compania are foarte multe contracte, iar clienţii ştiu de existenţa noastră.Suntem vizibili. Mai mult, participăm la multe licitaţii pentru câştigarea de noi clienţi".

Grigorescu spune că agenţia încearcă să aducă în portofoliu atât companii autohtone, cât şi internaţionale.

Next Advertising, o agenţie de publicitate cu acţionariat 100% românesc, are în portofoliu clienţi din industria produselor farmaceutice, a produselor lactate, din domeniul auto şi din sistemul bancar.

Aproximativ 95% dintre clienţii agenţiei de publicitate sunt companii româneşti, precum Murfatlar, Banca Transilvania, Biofarm.

Printre străinii din portofoliu se numără UPC şi Western Union.

"Printre clienţii noştri se numără Murfatlar, client tradiţional cu care colaborăm din 2001 şi Biofarm, un jucător din industria medicamentelor căruia îi datorăm în mare măsură creşterea din 2011".

Grigorescu spune că filozofia de business a companiei pe care o conduce este să ţină clienţii aproape, de aceea, în pofida situaţiei economico-financiare din ultimii ani, nu au pierdut clienţi.De fapt, ultimul client pe care Next Advertising l-a pierdut a fost Tetra Pak, în 2006-2007.

"Pentru că nu suntem afiliaţi într-o reţea, primim clienţii în funcţie de rezultate. Dacă rezultatele sunt bune, continuăm şi dezvoltăm colaborarea, dar dacă rezultatele nu sunt cele dorite, parteneriatul se încheie", spune Grigorescu.

Next Advertising este o agenţie de publicitate full-service, care oferă servicii de creaţie, media, PR, BTL, consultanţă în marketing, dar şi Corporate Social Responsability (CSR). De asemenea, agenţia Next are şi o divizie de online - Netalurgica.

Nu mai revenim la nivelul din 2008

Grigorescu apreciază că piaţa nu va reveni la nivelul din 2008, de dinaintea crizei financiare, mai devreme de zece ani, iar această estimare nu este una pesimistă, ci dimpotrivă, una realistă.

"Dacă acel nivel ar fi fost unul solid, susţinut de un nivel de trai sănătos, în care consumul s-ar fi bazat pe productivitate, pe investiţii, pe rezultate, situaţia actuală ar fi fost una care ar fi putut fi uşor depăşită, însă bunăstarea din 2007-2008 a fost o pură conjunctură speculativă."

Un alt aspect pe care Grigorescu îl are în vedere când afirmă că piaţa nu va reveni în următorii zece ani la nivelul de dinaintea crizei este reprezentat de rezultatele celui mai recent recensământ, care arată că România are în prezent 19 milioane de locuitori.

"Dacă rezultatele finale ale recensământului vor arăta că am rămas 19 milioane de persoane, acesta este un alt factor care ne afectează, pentru că piaţa românească a scăzut, iar importanţa pe care multinaţionalele o acordă ţării noastre este direct proporţională cu nivelul pieţei. Este o diferenţă semnificativă între o piaţă de 22 de milioane de locuitori şi o piaţă de 19 milioane de locuitori, multinaţionalele, investitorii te privesc cu alţi ochi", afirmă Grigorescu.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO