Mediafax.biz Exclusiv

Metrorex va contracta un credit de 38 milioane euro pentru plata datoriilor către Alstom

Autor: Neagu Lidia-Ileana

12.10.2011, 18:05 124

"Cu suma aceasta vom achita integral datoriile către Alstom pentru lucrările efectuate în perioada 2009-2010 şi neplătite", a declarat agenţiei MEDIAFAX directorul general al Metrorex, Gheorghe Udrişte.

Creditul va fi acordat pe o perioadă de cinci ani, cu o perioadă de graţie de doi ani, şi va presupune costuri de rambursare de 63 milioane lei. Rambursarea se efectuează în tranşe lunare egale, începând cu prima lună după încheierea perioadei de graţie.

Împrumutul, garantat de stat, va fi achitat din veniturile proprii ale companiei şi subvenţii de la bugetul de stat.

Băncile pot depune oferte până la 24 octombrie, urmând ca acestea să fie deschise în aceeaşi zi.

Metrorex şi Alstom au renegociat în acest an contractul de mentenanţă încheiat în 2003, astfel că preţul pentru aceste servicii a fost redus cu 30% anul 2011 şi cu 34% raportat la toată perioada contractuală rămasă, până în anul 2018.

Totodată, cele două părţi au convenit ca operatorul reţelei de metrou să nu plătească penalităţi de 20,6 milioane lei aferente datoriilor din perioada 2007-2010

În urma negocierii, companiile au încheiat un memorandum care a fost aprobat de Guvern în septembrie.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels