La 1 iulie sau împlinit doi ani de la declanşarea crizeieconomice în România cu consecinţele bine cunoscute. S-au încercatfoarte multe metode de diminuare a efectelor ei devastatoare;sectorul privat a redus salarii, a disponibilizat aproape 1.000.000de salariaţi, şi-a ajustat producţia sau a căutat noi pieţe dedesfacere, dificil de găsit având în vedere dimensiunea globală acrizei. Activitatea în construcţii este la minus 60%, numărulproiectelor anunţate şi nerealizate sau realizate în mici proporţiia crescut semnificativ, dar nici în acest sector nu se văd semne derevenire. Mai rău, zeci de mii de IMM-uri au dat faliment sau auintrat în insolvenţă din lipsă de capital de lucru sau din cauzareducerii comenzilor cu efecte în lanţ care au afectat şi altefirme. Suma creditelor restante s-a ridicat la aproape 3 miliardede euro şi hora veştilor proaste continuă.
Nici bugetul nu se simte prea bine. Deficitul bugetar creşte dela zi la zi cu tot ajutorul de la FMI. Ultimele măsuri de creşterea TVA la 24% nu vor aduce mari venituri deoarece scădereaconsumului şi creşterea evaziunii fiscale sunt realităţilezilei.
Activitatea bancară nu este un motor de revenire. Dobânda ladepozite în lei este menţinută ridicată, dobânda la creditarea înlei a persoanelor fizice este la 14%-18%, chiar 20%, în vreme cepentru persoanele juridice creditarea ajunge la 12%, tot în lei, -deci relansarea prin credite de investiţii nici nu poate fi adusăîn discuţie. De mari investitori cu buzunare largi pentru proiectepe piaţa din România se pare că trebuie să uităm pentru untimp.
În economia României se conturează trei segmente paralele: (1)BNR şi băncile cu politica lor având ca scop menţinerea sistemuluibancar intact şi ferit de cutremure; (2) economia privată cu toatedurerile şi taxele aferente; (3) economia de stat cu mâinile pebutoanele de control ale celor mai importante deciziiinvestiţionale, resurse naturale şi materii prime şi cu pierderisubstanţiale traduse în preţuri exorbitante plătite direct sauindirect de populaţie şi economia privată. Aceste segmente artrebui să-şi împletească armonios activităţile, dar, în România, separe că există mai mult interese divergente decât dorinţă decooperare.
Una din soluţii, poate singura, este o reducere curajoasă adobânzii de politică monetară hotărâtă de BNR, poate chiar la 1%sau maximum 2%, care ar avea ca efect relansarea creditării (acolounde există garanţii corespunzătoare) la cifre rezonabile. Spectrulunui nivel de inflaţie ridicat, atât de mult vânturat de BNR, estedestul de redus întrucât lipsa disponibilităţilor financiare alepopulaţiei sau ale economiei reduce cererea într-un moment desurplus masiv pe piaţa de produse. O devalorizare substanţială aleului nu poate fi luată în calcul întrucât BNR este foarte atentăşi pregătită pentru evitarea speculaţiilor pe moneda natională.
Toate economiile din lume afectate de criză au beneficiat de oreducere imediată a dobânzilor în monedele respective, iniţiată debăncile centrale - chiar până la 0,25% pe an în SUA. Europa areacţionat cu o ofertă de 0,75% pe an, în vreme ce Japonia practicăo dobândă insignifiantă de mai bine de 10 ani. Revenirea economieiamericane şi faptul că Europa pare a fi pe drumul cel bun este odovadă că numai practicarea unei creditări cu dobândă scăzută poatefi eficientă în combaterea efectelor crizei. Atât timp cât dobândade referinţă se menţine la nivelul actual de 6,25% cu perspectivăde crestere, criza din România îşi va sărbători vârsta de 3 ani la1 iulie 2011, cu urmări negative destul de previzibile în toatăeconomia românească.
Vladimir Cohn este antreprenor, cu afaceri în industriacelulozei şi hârtiei
Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels
