Instabilitatea politica este unul dintre cei mai importanti indicatori in evaluarea modului de functionare a unei societati. Ea influenteaza in primul rand calitatea actului de guvernare prin blocajele pe care le poate provoca.
Stiinta politica ne spune ca instabilitatea politica apare mai frecvent in cabinetele de coalitie decat in cazul in care majoritatea parlamentara este exercitata de un singur partid politic. Si tot stiinta politica, mai precis teoriile coalitiei, ne spun ca o coalitie minimal castigatoare (adica formata din numarul minim necesar de partide politice pentru asigurarea majoritatii parlamentare) este mai instabila decat o coalitie de interval minimal (adica formata din numarul minim necesar de partide politice pentru asigurarea majoritatii parlamentare, dar care au o orietante politica mai apropiata).
Cazul romanesc contrazice insa teoria. Actuala formula de guvernare si-a inceptut mandatul ca o coalitie minimal castigatoare formata dintr-un partid de dreapta - PNL, un partid de centru-stanga - PD, un partid de centru - PUR si un partid hibrid mai degraba de centru-dreapta - UDMR. La sase luni de la preluarea guvernarii, coalitia aflata la putere tinde sa se transforme intr-o coalitie de interval minimal in conditiile in care doua din partidele care formeaza cabinetul - PD si PUR, devenit Partidul Conservator si-au schimbat orientarea ideologica, deplasandu-se mai spre dreapta axei doctrinare. Teoria politica spune ca intr-un asemenea caz, o coalitie omogena din punctul de vedere al orientarii politice are trebui sa fie mai stabila. Lucrurile nu stau insa deloc asa. Dimpotriva, o data cu primele semnale privind reorientarea ideologica a Partidul Democrat, indicatorii de instabilitate politica au devenit extrem de sensibili. Explicatia acestui paradox poate fi gasita in zona obiectivelor asumate de partidele aflate la guvernare. O data cu schimbarea ideologiei, paradigma de functionare a coalitiei a devenit una electorala. Altfel spus, partidele aflate la putere renunta la obiectivele guvernarii (stabilitatea politica, tintele economico-sociale, coeziunea etc), si isi concentreaza eforturile pe obiective electorale (cresterea bazei de sustinatori prin activarea populismelor). Prin urmare, guvernarea devine din scop al actiunii politice un mijloc pentru captarea electoratului. Practic, in loc sa se inteleaga mai bine pentru ca, ideologic vorbind, au inceput sa vorbeasca aceeasi limba, partidele coalitiei au intrat intr-o concurenta intensa pentru castigarea unui numar cat mai mare se sustinatori. La aceasta situatie si-au adus contributia si zvonurile tot mai intense privind convocarea de alegeri anticipate care au provocat un exces de electoralitate la nivelul intregii scene politice.
Efectele cele mai neplacute ale instabilitatii politice in crestere se repercuteaza asupra actului de guvernare. Ultima saptamana a prilejuit nu mai putin de trei episoade conflictuale care au pus in umbra coerenta agendei guvernarii. Este vorba de politicile din sanatate, de numirea noului consiliu de administratie al SRTV si de problema maririi TVA. In toate aceste cazuri, Partidul Democrat si-a fixat semnalele publice in contradictie cu linia guvernamentala. In privinta politicilor din sanatate, PD a criticat sistemul de acordare a medicamentelor compensate catre anumite categorii defavorizate de populatie, in privinta consiliului de administratie al SRTV democratii au fost solidari cu presedintele Basescu, si nu cu guvernul - care sustine numirea acestui consiliu, iar in privinta maririi TVA la 22%, acelasi PD si-a exprimat opozitia prin vocea presedintelui Emil Boc. Pozitionarea Partidului Democrat sugereaza, indubitabil, functionarea dupa o paradigma electorala. PD acuza domeniul sanatatii in contextul unui val de critici publice la adresa ministrului Cinteza, reprezentant al PNL; PD se raliaza pozitiei presedintelui Basescu, aflat la apogeul credibilitatii, tocmai pentru a intari o asociere cu efecte electorale evidente; de asemenea, PD ataca perspectiva cresterii TVA, corelandu-se cu avalansa de numultumuri declansate de acest anunt.
Toate aceste semnale publice au fost emise intr-un interval foarte scurt de timp, motiv pentru care ele nu pot fi catalogate drept intamplatoare. Plasarea pe pozitii divergente a principalelor partide aflate la guvernare nu a epuizat inca in totalitate capacitatea de rezistenta a coalitiei si a Aliantei, dar punctul maxim de fierbere, declansator al crizei politice, este aproape. Deocamdata, focul a fost potolit de mesajul presedintelui Basescu adresat Conventiei Nationale a PD privind importanta mentinerii Aliantei PNL - PD. Dar semnalul presedintelui nu este suficient. Daca PD va continua acest joc politic duplicitar, in care se manifesta ca un veritabil partid de opozitie pentru a-si atrage sustinatori din toate segmentele electorale, marja de toleranta a PNL se va epuiza. Iar in momentul in care liberalii isi vor da seama ca risca sa devina o anexa a democratilor, coalitia si Alianta vor expira ca proiecte politice.
* Remus Stefureac este doctorand in stiinte politice la Scoala Nationala de Studii Politice si Administrative
remus.stefureac@zf.ro
Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels
