Peste două săptămâni şi jumătate ne vom despărţi de 2010 şi,iată, recesiunea continuă. Economia nu scapă de creşterilenegative, inflaţia încă se joacă cu nervii noştri, iar şomajul semenţine ridicat. Toate ne ţin în loc. Dar întâi şi întâi ne ţine înloc restrângerea investiţiilor.
Pentru 2011, întrebările cardinale sunt două: "Vom ieşi dinrecesiune?" şi "Cât timp va trece, după ieşirea din recesiune, pânăcând populaţia va avea parte de bunăstare?"... Întrebări grele. Iarrăspunsurile nu pot fi date privind numai înainte. E nevoie săprivim şi înapoi. Ca să vedem cum s-au mişcat lucrurile mai cuseamă în anii de boom 2003-2008, când s-au adâncit deficitele.Atunci s-a adâncit cu deosebire, luând proporţii exagerat de mari, deficitul balanţei de plăţi externe, fapt ce a făcut ca PIB-ulRomâniei să se mişte pe un teren alunecos. Cauza fiind o combinaţienenorocită de factori defavorabili, atât structurali, cât şicalitativi. Ce a urmat? Economia românească nu a reuşit să asigureoferta de bunuri şi de servicii care să corespundă nevoilorpopulaţiei. Banii s-au înmulţit, piaţa s-a umplut de mărfuri, darlanţurile de magazine, în creştere explozivă, au vândut cu toptanulproduse de import. Ţara plătea cu mult mai mult decât încasa.
România intrase, în anul 2000, în primul ciclu economic ce aveasă se desfăşoare ca la carte. Începutul era promiţător. În primiitrei ani de creştere, 2000, 2001 şi 2002, două locomotiveîmpingeau PIB-ul în sus: exporturile şi investiţiile. Trăgeau dingreu, sprijinindu-se una pe alta. În 2003 însă a intrat în rol şicea de-a treia locomotivă: consumul. Creşterea economică a începutsă se facă simţită şi în casele oamenilor, nu numai la nivelulmacrostructurilor. Adevărul este că PIB-ul a crescut mai repedestimulat de consum. Dar tocmai de aici au început şi problemele.Căci n-am avut parte de un consum sănătos. Şi nici nu puteam avea,în România, un consum sănătos fără o structură nouă în economie,producătoare de valori adăugate, care să exprime competitivitate,profit, orientare către piaţă. Valuta de afară venea în valuri, darîntârzierea restructurării a făcut să nu avem cum s-o valorificămoptim.
Lecţia am plătit-o scump. Şi încă o plătim. Dacă recesiuneanoastră e mai grea decât a vecinilor noştri, o cauză este şi aceeacă ne-am bucurat de bani neacoperiţi cu muncă performantă. Învremea avântului economic, desigur. Pentru că după ce a începutdeclinul, ne-am văzut nevoiţi să strângem cureaua, fiindcă banii aufost tot mai puţini şi tot mai scumpi. A devenit limpede, înaceastă conjunctură, că vechiul model, cu exces de baniinflaţionişti, cu credite de consum inflaţioniste şi fără produsecompetitive, care să fie căutate pe piaţa internă şi la export, edepăşit. Iar a continua la fel ar însemna să dăm cu piciorul şanselor de integrare europeană. Fiindcă la 1 ianuarie 2007 amtrăit doar momentul aderării României la Uniunea Europeană. Nu şial integrării. Vom avea nevoie de mult timp şi de multe eforturi casă desăvârşim integrarea.
Dacă în 2011 vom ieşi din recesiune, episodul 2000-2002 se varepeta: creşterea economică va urca dealul cu numai douălocomotive, exportul şi investiţiile. A treia locomotivă, creştereasemnificativă a consumului, va ieşi mai târziu din depou. Maideparte însă, lecţia anilor 2003-2008 ne arată că va fi nevoie săia avânt oferta de bunuri şi de servicii. Oferta pieţei interne,fireşte.
Numai că oferta internă nu va creşte însă niciodată de la sine.Atât timp cât investiţiile în fabrici sunt încă timide,performanţele vor veni încet, iar milioane de români vor continuasă-şi facă un stil de viaţă din supravieţuirea de azi pe mâine,mulţi trăind numai din ajutoare sociale. Iar schimbări importantenu avem de ce să aşteptăm de la vechiul model. O alegere radicalăe, aşadar, inevitabilă. Ori va fi grăbită restructurarea, ori vomfi nevoiţi să menţinem restrângerea cererii de consum. Altăvariantă nu avem.
Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels
