În următorul deceniu am putea asista la primele concretizări ale strategiei guvernului german care intenţionează informatizarea industriei prelucrătoare şi promovează aşa-zisa “Smart Factory”, Fabrica Inteligentă. Prin noile apariţii tehnologice, tendinţa industriaşilor pentru utilizarea eficientă a resurselor, precum şi prin utilizarea internetului obiectelor, acest lucru este posibil în următorii ani pe scară largă.
Dacă în secolele XVIII-XIX, efectele primei revoluţii industriale s-au manifestat benefic asupra Angliei, care a reuşit să se menţină prima putere industrială a lumii până înspre anii 1900, Franţa a evoluat mai lent, abia spre sfârşitul perioadei revoluţiei industriale. Cazul Germaniei însă a fost puţin diferit, industrailizarea fiind afectată de fărâmiţarea politică a ţării, condiţiile favorabile declanşării revoluţiei în acest domeniu concretizându-se câteva decenii mai târziu.
Când a “izbucnit” însă ce-a de-a doua revoluţie industrială, caracterizată de producţia în masă şi dezvoltarea unor ramuri industriale precum industria electrotehnică, chimică sau a automobilelor, Germania era mult mai bine plasată. Consolidându-şi poziţia de lider în cercetarea chimică în universităţi şi laboratoare industriale, Germania a devenit dominantă în industria chimică din lume în secolul al XIX-lea, chiar dacă din punct de vedere tehnologic i-a mai trebuit ceva până să depăşească Regatul Unit şi Franţa.
Următoarea etapă, cea a digitalizării industriei este considerată cea de-a treia revoluţie industrială. Economistul Jeremy Rifkin are o viziune clară asupra felului în care acest lucru va influenţa, nu doar domeniul economic, ci şi alte domenii - ne cere să ne imaginăm sute de milioane de oameni care produc propria energie verde în casele lor, birouri şi fabrici, însă asta nu e tot. Ceea ce este mai interesant este împărţirea acesteia cu celălalt, precum într-un "internet al energiei", la fel cum acum folosim “share” pentru a distribui on-line informaţiile.
Prin apariţia imprimantei 3D, capabilă de a produce chiar şi alimente, se trece la ceea ce specialiştii numesc ″cea de-a patra revoluţie industrială″, Industria 4.0, caracterizată prin personalizarea puternică a produselor în condiţiile de producţie de masă şi interconectabilitate. Impactul Industrie 4.0 se anunţă a apărea în mai multe domenii, cu efecte majore în final la nivel socio-economic.
Va fi interesant de urmărit în 2015 cum va juca Germania în această piesă a reindustrializării Europei, în formula propusă de cancelarul Merkel – Industry 4.0, având “culmea”, şi un joker – comisarul european pentru economie digitală.
Ce potenţial de afirmare are însă România? Guvernatorul Băncii Naţionale anticipa încă de acum un an trecerea de la producţia de serie la producţia personalizată, pe scară largă. "Avantajul de a lua şi a folosi forţa de muncă din China dispare şi reapare avantajul de a avea producţia lângă piaţă. Vedem cum marile firme pleacă şi revin în SUA, revin în Europa. Se întâmplă şi în România, prin unele părţi”.
Responsabilizarea politicã nu implicã doar câştigarea urmatoarelor alegeri, ci de fapt conceperea politicilor publice necesare îmbunãtãţirii calitãţii vieţii cetãţenilor, dar şi pentru a pregãti ţara pentru urmãtorii ani. Nu ar strica deci lansarea unui Masterplan în România pe acest subiect, sau mãcar o dezbatere pe subiectul ″România şi Industry 4.0″ la televiziunile atât de dragi românilor.
Dan LUCA este în prezent Directorul Institutului EurActiv din Bruxelles. Este stabilit la Bruxelles din 1997, fiind de asemenea profesor la universităţi din Bruxelles, Bucureşti şi Cluj. În 2003 a înfiinţat Clubul ″România-UE″ Bruxelles, iar în 2009 primul think-tank românesc din Bruxelles, GrupRomânia.