Opinii

Opinie Dan Pascariu: De ce urâm băncile?

Opinie Dan Pascariu: De ce urâm băncile?

Autor: Dan Pascariu

07.11.2010, 23:10 239

În primul rând urâm băncile din aceleaşi motive pentru care urâmîn general: din teamă, din invidie, din ignoranţă, din intoleranţă,din cauza spiritului de turmă, pentru că este la modă sau pentru căni se sugerează sau ni se indică să urâm.

În al doilea rând, urâm pentru că ne este greu să ne asumămgreşelile, eşecurile şi e mai uşor să dăm vina pe alţii pentruneîmplinirile noastre. Ura devine şi drog de alinare şi substitutal soluţiilor pentru care e nevoie de efort, de disciplină, derigoare, de inteligenţă etc.

Şi, nu în ultimul rând, urâm pentru că ura este cea mai lungăplăcere! După cum spunea Lordul Byron: "iubim în grabă şi detestămpe îndelete".

Cel mai adesea urâm în perioade de restrişte, de criză, în carepopulismul devine ideologia dominantă, în care se caută ţapiispăşitori, de regulă minoritari ca etnie: romi, evrei, străini îngeneral sau ca avere: chiaburi, moşieri, burghezi, capitalişti,moguli, bancheri. Această ură este cu atât mai convenabilă cu câtrezultatul ar putea fi o redistribuire a averii sau puterii, pecale paşnică sau, dacă nu ne afectează, chiar violentă.

În Evul Mediu, feudalii sau regii care se împrumutau de lazarafi (de regulă evrei) nu de puţine ori îşi lichidau creditorii.Desigur, în zilele noastre, preceptele morale ne împiedică sărezolvăm într-un mod atât de rapid, drastic şi "convenabil"rambursarea datoriilor.

Întrebarea se pune dacă iubim vreodată băncile? Da! Categoric! Osingură dată: în ziua în care am luat împrumutul. Apoi le urâmsistematic în fiecare lună sau trimestru, când vine scadenţa.Pentru că scadenţele ne aduc aminte de obligaţii şiresponsabilitate, concepte incongruente cu noţiunile de linişte,tihnă şi mai ales libertate. Este de-a dreptul neplăcut să ţi sereamintească atât de des faptul că plăcerile (vacanţa), confortul(casa), comoditatea (maşina) au un preţ.

Le mai urâm pentru că ne amintesc de entuziasmul iraţional carea pus stăpânire pe noi atunci când am crezut că locurile noastre demuncă vor fi veşnice, promovările şi creşterile de salariu sigure,iar valoarea caselor va ajunge cel puţin dacă nu chiar mai maredecât la Londra, Paris sau New York.

Mai urâm băncile şi pentru că ne amintesc frustrările de a nuputea lua un credit pe măsura dorinţelor noastre, pentru că nu neputem încadra în afurisitele reguli prudenţiale şi pentru că neamintesc de întreg arsenalul pe care l-am folosit pentru a leconvinge să ne mărească suma creditului, trecând de la rugăminţi laameninţări sau încercări de mituire.

Le mai urâm pentru că ne amintim cum am încercat să le păcălimaducând adeverinţe de salariu falsificate sperând că Dumnezeu sauşeful să facă o minune care să transforme minciuna în adevăr.

Le urâm pentru că ne aducem aminte acum că, luaţi de val, nicimăcar nu ne-am uitat cu atenţie la contractul de credit, la cene-am angajat, la cât ne va costa şi dacă ne puteam permite.

Le urâm pentru că ne-am lăsat amăgiţi de reclamele lor agresive,ca şi ale vânzătorilor de maşini, case, electronice, vacanţe etc.şi pentru că am vrut să le avem pe toate deodată şi să nu aşteptăm,precum părinţii şi bunicii noştri, să agonisim o viaţă întreagăpentru a ne îndeplini visurile.

Le urâm pentru că, între timp, maşina a ajuns un hârb,televizorul s-a depreciat moral, valoarea casei a scăzut, iarvacanţa s-a terminat. Şi, deşi am vrea să o luăm de la început,nici măcar n-am terminat ratele la creditele curente.

În fine, le urâm pentru că n-au prevăzut criza şi nu ne-au atrassuficient atenţia că dobânda ar putea să crească sau că leul arputea să se deprecieze. La urma urmei suntem oameni, iar ura esteun sentiment omenesc. Problema nu este ura ca stare emoţionalătemporară, ci transformarea ei în atitudine: deliberată,sistematică, distructivă. Problema este când ura devine temă decampanie sau o campanie în toată regula. Din păcate, sistemulbancar a devenit "inamicul public nr.1" şi asistăm la o campaniefără precedent împotriva acestuia.

Este foarte adevărat că unele bănci au abuzat de încredereaunora dintre clienţii lor şi nu şi-au respectat angajamenteleasumate prin contracte. Acele bănci trebuie să corecteze situaţiilerespective, să caute să rezolve pe cale amiabilă disputele. Iardacă acest lucru nu se realizează, clienţii afectaţi în mod real autoată latitudinea să-şi caute dreptatea în justiţie.

Dar, atenţie, vorbim de câteva mii de clienţi dintr-un total decâteva milioane. Vorbim de mai puţin de 1% din total. Pentru maipuţin de 1% din credite nu este firesc să anatemizăm întregulsistem bancar, ca şi cum ar fi vorba de un rapt deliberat şisistematic. Nefiresc ar fi chiar şi pentru 10%.

Şi eu, în calitate de întreprinzător cu credite la bănci, ampropriile frustrări în relaţia cu acestea. În calitate de client,dar şi de bancher, am convingerea că sistemul bancar din România nua ajuns încă la un nivel suficient de înalt privind transparenţa,flexibilitatea şi, în general, a calitatea serviciilor.

Am mai spus şi cu alte ocazii că Ordonanţa nr. 50 estebine-venită, pentru că reprezintă o bună ocazie de a introducetransparenţă în costul serviciilor bancare şi de a crea un teren dejoc egal pentru toţi participanţii. Dar litera şi spiritulOrdonanţei 50 nu trebuie deturnate de la scopul legiuitorului,respectiv de la textul Directivei europene nr.48/2008, care la art.29-30 spune clar că prevederile Directivei nu se aplică şicontractelor în derulare.

În jurul Ordonanţei 50 există foarte multe interese, pentru căsunt mulţi, inclusiv printre formatorii de opinie şi decidenţi,care au văzut în aceasta o ocazie nesperată de a-şi reduce pe caleadministrativă costurile la creditele în derulare, sfidând oricelogică juridică şi comercială.

E normal să existe interese. Iar acolo unde sunt interese esteşi multă pasiune. Pasiunile, emoţiile sunt cele care motivează. Înultimă instanţă însă, logica este cea care poate să convingă.

Dan Pascariu este preşedintele Consiliului deSupraveghere al UniCredit Ţiriac Bank

Opiniile din acest articol aparţin în exclusivitateautorului şi nu implică în niciun fel instituţiile cu care acestaeste asociat