In 1966, doi mari politologi nord-americani, Joseph Lapalombara si Myron Weiner au pus la punct poate cea mai completa definitie a partidului politic.
Potrivit lor, cele patru criterii pe care trebuie sa le indeplineasca o organizatie pentru a se numi partid politic sunt continuitatea organizatiei, caracterul ei national, dorinta de a exercita puterea si cautarea unei sustineri populare. Dintre partidele mari ale Romaniei, nu toate indeplinesc aceste criterii. Ultimele trei conditii sunt atinse de majoritatea formatiunilor, dar prima - continuitatea organizatiei, adica proprietatea de a supravietui fondatorilor sai - este o conditie care ramane sa fie confirmata. PNL, cu toate framantarile de dupa 1989 a dovedit continuitate, PD a indeplinit criteriul o data cu schimbarea lui Roman, PPCD, fostul PNTCD de asemenea. PUR, de exemplu, este un partid care nu indeplineste deocamdata acest criteriu, iar PRM si PSD sunt pe cale sa-l atinga. In cazul ambelor partide insa urmeaza o perioada de testare. La PRM, inlocuirea lui Vadim cu Ciontu este probabil una de circumstanta pentru ca scaderea vertiginoasa in sondaje va antrena o revenire triumfala in prim-plan a tribunului.
In cazul PSD, problema se transeaza in aceste saptamani si luni. (Perioada in care presedintia partidului a fost detinuta de Adrian Nastase nu este valabila pentru confirmarea tezei; chiar daca Nastase a dus o politica de retrasare a ierarhiilor in partid, nu s-a pus niciodata cu adevarat sub semnul indoielii revenirea lui Ion Iliescu in fruntea partidului dupa incheierea mandatului de presedinte al tarii; mai mult, Nastase insusi a refuzat sa i se opuna si s-a retras tactic pentru a-i permite fondatorului revenirea in fruntea partidului.) Congresul de luna trecuta cand Mircea Geoana l-a invins pe Ion Iliescu a fost cu adevarat momentul rupturii brutale de fondator. Congresul, alaturi de Consiliul National al PSD din urma cu trei zile au fost elemente esentiale ale demonstratiei ca social-democratii pot supravietui liderului lor. Totusi, discursul lui Ion Iliescu de la Consiliul National a aratat ca lucrurile nu sunt deloc simple. Este evident ca fondatorul nu numai ca nu accepta deocamdata inlocuirea sa, dar este dispus chiar sa creeze probleme organizatiei pe care a infiintat-o. In fond, atacul lui Ion Iliescu impotriva PSD nu a reprezentat altceva decat o colectie de contestatii la adresa indepartarii sale de la conducerea partidului. Iliescu a urmarit sa submineze legitimitatea votului noii conduceri prin atacarea caracterului democratic al Congresului si atribuirea insuccesului sau unor aranjamente de culise. Apoi a dorit sa minimalizeze autoritatea noii conduceri. A lansat o serie de atacuri la adresa partidului, tintind in special in punctele vulnerabile (coruptia, imaginea compromisa a unor lideri). Si, in fine, si-a exprimat indoiala cu privire la capacitatea noii conduceri de a reforma partidul si de a-l readuce rapid la guvernare. Atacul fostului presedinte a cuprins si elemente de santaj, concentrate in principal in ipoteza parasirii partidului si, deci, a confiscarii electoratului traditional al PSD. In acest moment nu pot spune, fara riscul de a intra in zona speculatiilor gratuite, daca discursul lui Ion Iliescu inglobeaza conceptul unei viitoare strategii politice sau este rezultatul unei acumulari de frustrari dupa o infrangere grea la care nu s-a asteptat nici un moment. Insa, indiferent ce ar fi, strategie sau emotie, Ion Iliescu nu va iesi la pensie, iar umbra sa va intuneca din cand in cand atmosfera din PSD. Fostul presedinte isi va consuma perioada de liniste de care are nevoie, dar nu va ezita sa se razbune daca i se va ivi ocazia. Discursul sau negativist este cea mai buna dovada a faptului ca, psihologic vorbind, el nu poate accepta infrangerea si nu isi doreste o retragere.
Dupa cum spuneam, inca nu este absolut sigur ca prin victoria lui Geoana, PSD indeplineste conditia continuitatii politice dupa disparitia fondatorului pentru simplul motiv ca fondatorul inca nu se vrea dat la o parte. Totusi, premisele sunt favorabile. Nu suntem in fata unei plecari deliberate a intemeietorului (asa cum s-a intamplat in 1992, cand Iliescu a pierdut in fata lui Roman). Dimpo-triva, indepartarea fostului presedinte este legitimata de votul a doua treimi din partid. Prin urmare, organizatia este cea care a dorit plecarea fonda-torului, deci ea nu poate sucomba ca urmare a iesirii sale din scena. E ade-varat ca Iliescu poate disloca militanti, eventual si mici zone de electorat, dar organizatia va supravietui pentru ca renuntarea la fondator a fost rezul-tatul unui act rational determinat de epuizarea resurselor sale politice si electorale. Pana la urma, aplauzele pesedistilor dupa un discurs in care au fost facuti in fel si chip nu pot fi explicate altfel decat ca un ultim omagiu adus seniorului. Pesedistii din sala de la Palatul Parlamentului nu se simteau amenintati de Iliescu. Dimpotriva, nutreau o compasiune sincera pentru vechiul lor lider si au dorit sa-si usureze constiinta printr-un val de aplauze, chiar in conditiile in care asistasera la o executare publica a celor mai multi dintre ei.
Miza principala pentru PSD in urmatorii doi ani este sa demonstreze ca poate supravietui fondatorului. Iar acest lucru inseamna mentinerea coeziunii, pastrarea electoratului traditional, atragerea de noi simpatizanti si, in final, o crestere in sondaje.
* Remus Stefureac este doctorand in stiinte politice la Scoala Nationala de Studii Politice si Administrative
Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels
