Nu pot ascunde că opţiunile si aşteptările mele politice sunt de dreapta - nu o dreaptă catolică, conservatoare, ci una liberală, în acea măsură în care despre liberalism pot vorbi nu ca despre un set de dogme, ci ca despre o sumă de valori.
Dar, vine o vreme în care trebuie să te întrebi? La ce bun?
Polemica din Franţa pricinuită de declaraţiile şefului american al companiei de anvelope Titan (care spune ca francezii sunt leneşi, necompetitivi şi lucrează doar 3 ore pe zi, in rest stau la bârfe) este un deliciu. S-au crizat nu doar miniştrii Cabinetului de la Paris, ci şi economiştii Franţei.
Cine în România ar avea forţa să răspundă, cu argumente, unei astfel de insulte?
Franţa este o ţară socialistă, mi-a scris, deunăzi, un francez stabilit la Bucureşti, atunci când am făcut o comparaţie România - Franţa: uitaţi-vă la Germania, dacă vreţi modele!
Dar, în bună măsură, şi Germania e la fel de socialistă ca Franţa, iar Statele Unite subvenţionează agricultura în mai mare măsură decât Uniunea Europeană şi subvenţionează, indirect, industria (prin deductibilităţi fiscale, e adevarăt, nu prin subvenţii directe) nu la fel cum o face China, dar nici foarte departe.
Şi, dacă toţi suntem socialişti vopsiţi, de ce unora le merge ceva mai bine şi altora mai prost?
La presiunea Consiliului Investitorilor Străini, guvernul Boc a "flexibilizat" piaţa muncii până a lăsat-o lată de tot.
"Tombe sur la tete" (căzuţi în cap), cam aşa vorbeşte americanul de la Titan, despre sindicatele franceze. Dar, deocamdată, Mittal a oprit concedierile în Europa, până în vară, la "rugămintea" Comisiei Europene şi la presiunea sindicatelor franceze.
Sindicatele din România au pe unul dintre cei mai importanţi şefi în puşcărie - nici nu este de mirare, guvernele/sindicatele, de-a lungul vremii, au făcut afaceri profitabile pentru ambele părţi.
De asta nu mârâie nimeni astăzi când Mechel aruncă la fier vechi, practic, patru combinate deodată.
Condiţiile de piaţă sunt dure, e adevărat. Dar, la Florange (Franţa), Mittal nu a închis cum a vrut. Nici Nokia nu a plecat de la Bochum cum a vrut - a dat înapoi statului german subvenţiile pe care le primise (vreo 50 mil. euro) şi peste 200 mil. euro compensaţii foştilor muncitori.
Nimeni din administraţie - şi într-un guvern de stânga - nu s-a întrebat, în aceste zile: ce se întâmplă la Mechel?
Toată lumea este cu ochii pe Oltchim, pentru că e un subiect vizibil, la modă, şi dă bine să te preocupe. E foarte bine ca se întâmplă aşa. Dar restul?
Restul e afacere privată, nu ne interesează?
Şi un apartament de bloc, tot o afacere "privată", un spaţiu privat e. Dar când se întâmplă ceva, când un nebun îşi bate soţia sau copiii, aceea nu mai e afacere privată. Când mii de oameni riscă să rămână fără slujbe, nu mai avem aici de a face cu o afacere privată a unei companii oarecare - nu tratezi exit-ul Mechel ca pe falimentul unui butic.
Sigur, există o lege care reglementează conflictele de muncă, concedierile colective - da, pe hârtie, suntem, slavă domnului, la punct cu legislaţia. Dar, în rest?
Francois Hollande l-a convocat pe multimiliardarul Mittal la discuţii când a fost vorba despre Florange (două furnale amărâte). Ştie guvernul român cine este miliardarul de la Mechel? Au fost întoarse pe toate feţele soluţiile posibile înainte de previzibilul faliment?
Guvernul se interesează doar de companiile sale falimentare - Oltchim, de pildă, că tot e la modă!
Şi restul?
Afaceri private? De când suntem aşa capitalişti?
O afacere privată bună aduce bugetului general consolidat mai mulţi bani - din impozit pe profit, din impozit pe venitul salarial, din TVA, din accize. O afacere privată e o afacere a statului, din această perspectivă.
Mai socială, mai socialistă, mai deschisă, mai dinamică, mai molatecă, o administraţie inteligentă este atentă la ceea ce se întâmplă cu companiile private. Pentru că de acolo îi vin şi bani.
Iată cum nu mai putem vorbi aici nici de socialism şi nici de capitalism.
Ne apărăm în faţa temerilor britanicilor: nu vă vom invada după 1 ianurie 2014 când sunteţi obligaţi să deschideţi piaţa muncii, pentru că cine a vrut să plece de aici a plecat deja!
Dar ce vor face cei 5.000 de oameni de la Mechel rămaşi fără slujbe?
Mechel, afacere privată când aceşti oameni vor cere bani bugetului şi lui Victor Ponta până îşi găsesc slujbe în Anglia?
Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels
