"Daca va accepta Constitutia Marea Britanie da cu piciorul la 1.000 de ani de istorie.", scria The Sun, la momentul publicarii proiectului tratatului Constitutiei Europene. "Il felicitam pe Leszek Miller (premierul polonez - n.n.). El si-a aparat concetatenii impotriva germanilor.", titra si News of the World, imediat dupa summitul de la Bruxelles de saptamana trecuta. "Nisa sau moartea!" este deviza preferata a presei poloneze. Acestea sunt doar cateva sloganuri care au prefatat, nereusita reuniunii de la Bruxelles, unde liderii europeni au esuat la sfarsitul saptamanii in tentativa lor de a adopta prima Constitutie a Europei, care ar fi urmat sa reformeze fundamental modul de functionare a Uniunii largite. Esecul era cumva previzibil, iar semnale in acest sens existau de multa vreme. Intentia "parintelui" Constitutiei, fostul presedinte francez Valery Giscard d'Estaing era sa faca din Uniunea Europeana un stat federal. Acesta fusese si ideea premierului britanic Winston Churchill care in 1946 cerea transformarea Europei Occidentale "intr-un fel de Statele Unite ale Europei." Acesta a fost visul parintelui Uniunii Europene Robert Schumann, care intr-un discurs din 1950 a propus Germaniei si altor tari sa-si uneasca fortele intr-un stat european federal. Observatiile lor plecau de la o realitate din ce in ce mai palpabila: intr-o lume complexa doar cei puternici rezista. Constructia unui stat federal cere insa cel putin doua conditii: o politica externa comuna si o aparare comuna. Acest lucru inseamna ca statul national renunta la o buna parte a prerogativelor sale transferandu-le unei structuri suprastatale. In acest punct, liderii statelor nationale s-au inpotmolit. Cine va da tonul in acest guvern supranational si cine va detine puterea de facto? In cele 16 luni cat au durat discutiile pe marginea textului constitutional s-a renuntat la ideea transformarii UE intr-o federatie si chiar la orice referire la federalism. Politica externa a ramas, potrivit proiectului Constitutiei, in mana statelor, iar statele isi conserva dreptul de veto in foarte multe domenii. Nimeni, in afara de Giscard d'Estaing nu pare ca a regretat. Statele occidentale pentru ca tin la independenta si afirmarea lor ca puteri nationale facand recurs la istorie, statele din este pentru ca au inca vie in memorie perioada cand trebuia sa se conformeze deciziilor luate de altii. Esecul de la Bruxelles isi are izvorul aici. Statele nationale nu s-au inteles in privinta impartirii puterii in noua Europa largita si nu au vrut sa inteleaga ca trebuie sa faca compromisuri in numele binelui comun.
Dincolo de orgoliile nationale, realitatea ca globalizarea obliga Europa sa-si uneasca fortele, daca vrea sa ramana o voce respectata, nu mai este contestata de nimeni. "Capitalul nu are patrie." observa Marx inca de pe vremea cand Hegel sau Nietzsche, deplangeau faptul ca Germania nu este un stat national. Capitalul se poate muta din Germania in vecini si de la vecini aiurea, dupa cum socoteste de cuviinta. Pentru a-l pastra e nevoie de reguli comune, de initiative stimulative. Pentru a ajunge la acorduri comune, statele trebuie sa faca compromisuri, sa renunte la unele avantaje proprii in favoarea altora, la o parte din suveranitate in favoarea tuturor. Dar reflexele statului national, construit cu truda vreme de 500 de ani, raman inca puternice. Statul national din zilele noastre (sau statul "post - national", cum numeste Habermas) isi asigura fidelitatea cetatenilor acordandu-le ajutoare de somaj, pensii, servicii medicale. Daca in secolul al XIX - lea statul lua de la cetateni cam 5% din PIB, astazi procentul ajunge uneori la 50%. Statul devine din ce in ce mai puternic, iar cetatenii din ce in ce mai dependenti de stat. Iar daca statul "dispare", natiunea este in pericol!
Aceasta este logica adversarilor federalismului, pe care statul natiune o intretine si potenteaza. Stetele puternice din UE au insistat si au obtinut pastrarea dreptului de veto, in Uniunea largita, in domenii precum imigratie sau securitate sociala sau politica externa, sub motiv ca astfel isi apara mai bine proprii cetateni. Cu astfel de idei inscrise in proiectul Constitutiei visul lui Schumann ca europenii sa fie egali in drepturi de la un capat la altul al Continentului este departe de a se realiza. Iar liderii europeni vor avea de asteptat mult si bine pana cand cineva sa scrie despre Constitutia lor asa cum in urma cu doua secole Alexis de Tocqueville scria despre Constitutia SUA: "Constitutia Statelor Unite seamana cu acele frumoase creatii ale inteligentei umane care acopera de glorie si bogatie pe cei care le-au inventat."
Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels
