Cândva, înainte de revoluţie, trăiam în fiecare zi un sentiment neplăcut, pe drumul de la muncă spre casă. Am regăsit acest sentiment într-o seară, privind la televizor; a rămas la fel de neplăcut!
Criza, dacă putem să o numim aşa, a francului elveţian este, dincolo de nemulţumiri, opinii, măsuri şi contramăsuri, o problemă de educaţie, care trebuie corelată cu o mulţime de factori, de la modul în care românii traversează strada la circulaţia presei economice la noi şi de la cifrele de audienţă ale televiziunilor la apariţia lebedelor negre.
La un moment dat, destul de repede după cel de-al doilea război mondial, forţele aeriene americane au angajat o companie independentă pentru varii studii legate de războiul atomic care părea, în acel moment, de neevitat. Unul dintre primele studii a fost condus de un matematician care a fost pus să calculeze cele mai bune variante pentru o primă lovitură asupra Uniunii Sovietice.
Matematicianul a folosit tehnici cât se poate de moderne şi în 1950 a emis o variantă de strategie: în locul unor bombardiere cu reacţie uriaşe, americanii ar trebui să folosească un număr uriaş de avioane ieftine, cu elice, din care cele mai multe nici măcar nu ar transporta arme nucleare, ci ar urma să fie folosite drept un soi de momeală.
