Politică

Antonescu: Nu pot spune ca Meleşcanu şi Ungureanu să nu facă politică, PNL i-a pus miniştri

Antonescu: Nu pot spune ca Meleşcanu şi Ungureanu să nu facă politică, PNL i-a pus miniştri

Crin Antonescu

Autor: Liviu Dadacus - Mediafax

02.03.2012, 00:04 463

Preşedintele PNL Crin Anto­nescu a declarat joi, comentând adop­tarea Legii lustraţiei, că nu poate spune că Teodor Meleşcanu şi Mihai Răzvan Ungureanu nu ar trebui să facă politică în România, în condiţiile în care partidul său i-a desemnat miniştri de externe.

Ungureanu a devenit prim-ministru, iar Meleşcanu, din opoziţie, tocmai a fost nu­mit şeful Serviciului de Informaţii Ex­ter­ne al României în locul lui Un­gu­reanu. "Nu vreau să spun prin asta că eu socotesc că Ungureanu sau Meleşcanu nu ar trebui să facă politică în România. Nu pot spune asta după ce partidul meu i-a desemnat miniştri de externe. Sunt un om foarte corect, dar am dat aceste exemple ca să vedem că PD, cu acest demers, nu poate avea pretenţia nici în glumă că rezolvă o temă mare, dureroasă, reală a societăţii româneşti."

PDL încearcă să se facă campionul unor cauze care nu i-au aparţinut niciodată. Nici azi, în al 12-lea ceas, nu poate duce la capăt ce a mai rămas dintr-un asemenea proiect de lege şi, personalizând, intuitu personae, au grijă să scoată Comitetul Central al UTC sau persoanele asimilabile fostului corp diplomatic al României lui Ceauşescu din această lege, a mai spus Antonescu. El a precizat că lustraţia este o temă pe care societatea românească a ratat-o, rezolvând-o, cu ghilimele, după 22 de ani, în doar 48 de ore. "Lustraţia, care ar fi fost nu numai dreaptă, dar foarte necesară, s-a ratat nu numai acum 20 de ani, dar de 20 de ani încoace din cauza insu­ficientei forţe a alter­nativelor poli­tice din Ro­mânia la înce­putul lui '90, din cauza vastului sistem de complicităţi, din cauza faptului că cei puternici din afara Ro­mâniei interesaţi de evo­luţia demo­cra­tică a României nu ne-au ajutat pe cei care, puţini, slabi (...) am vrut să o facem. (...) Puteri democratice de la care speram acest ajutor au preferat să lu­creze mai degrabă cu lustrabilii decât să ajute un efort de lustraţie în România." Antonescu a precizat, răspunzând unei întrebări, că Legea lustraţiei nu mai foloseşte nimănui în acest moment.

Legea lustraţiei a fost adoptată, rapid marţi-dimineaţă în Comisia juridică a Camerei şi apoi în plen, fără a exista un raport care să fie distribuit parlamentarilor prezenţi. Rapiditatea cu care a fost votată marţi în Camera De­putaţilor l-a "şocat" şi pe Teodor Mărieş, preşedintele Asociaţiei 21 Decembrie 1989, care a apreciat că această lege vine cu o întârziere de 22 de ani.

Legea lustraţiei a fost votată în absenţa opoziţiei, aflată în grevă parla­mentară. Deputatul PDL Iustin Cionca a declarat că Legea lustraţiei votată de Ca­mera Deputaţilor prevede că per­soanele care au făcut parte din structurile de putere şi din apa­ratul represiv al regimului comunist nu vor putea fi numite în funcţii pentru cinci ani consecutiv.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO