Politică

Băsescu: Nu avem niciun motiv să modificăm ţinta de aderare la Euro în 2015. "Există riscul ca trenul să treacă şi să nu mai revină în gară"

Băsescu: Nu avem niciun motiv să modificăm ţinta de aderare la Euro în 2015

Autor: Marius Fratila

13.09.2012, 19:30 383

Preşedintele Traian Băsescu a declarat, joi, la Cotroceni, că România nu are niciun motiv în acest moment să modifice ţinta de aderare la Euro în 2015 şi că rămânerea în afara zonei Euro ar fi "o dramă", arătând că e un tren pe care riscăm să nu-l mai putem prinde în viitor.

"Un element esenţial în a fi convingători în solicitările noastre este de menţinere a ţintei noastre de aderare la zona Euro, care trebuie să rămână 2015. Numai dacă viaţa ne va demonstra că nu putem, că nu suntem capabili, ar trebui să ne modificăm ţinta. Dar în acest moment nu avem niciun motiv să ne modificăm ţinta, care este 2015", a susţinut Traian Băsescu.

"Riscul să mai stăm, să mai cugetăm, este major şi există riscul ca trenul să treacă şi să nu mai revină în gară", a adăugat şeful statului.

El a precizat că ştie foarte bine care este abordarea şi sunt state care nu mai au timp să stea după cei care nu pot lua decizii utile în timp util.

Preşedintele a spus că aude diverşi analişti şi politicieni care se gândesc dacă ne interesează sau nu zona Euro.

"Vă asigur că rămânerea în afara zonei euro ar fi o dramă pe termen mediu şi lung pentru România. (...) Vă repet, este un trend pe care riscăm să nu mai putem să îl prindem în viitor", a avertizat Traian Băsescu.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO