Politică

Cine e Mircea Dogaru, exemplul negativ dat de Băsescu alături de Iliescu, Antonescu şi Ponta

24.01.2012, 20:07 2980

Mircea Dogaru, exemplul negativ dat de preşedintele Traian Băsescu alături de Iliescu, Antonescu şi Ponta, în discursul susţnut marţi seara, este un istoric şi scriitor român, cu grad de locotenent colonel în rezervă, preşedintele Sindicatului Cadrelor Militare Disponibilizate.

Este absolvent al Facultăţii de Istorie-Filosofie din Bucureşti în 1979. Este repartizat ca profesor la Liceul nr. 13 din Capitală însă, în acelaşi an, renunţă la învăţământ în favoarea cercetării. Astfel devine cercetător-ştiinţific la Institutul de Istorie şi Teorie Militară (1979-1999), specialitatea "Istorie militară antică, medievală şi arheologie". Este specialist în istoria UE la Institutul Francez (1997) şi în Politici de apărare NATO în Canada (1998).

Mircea Dogaru a făcut parte până în 1989 din Consiliul Politic al Armatei.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO