Politică

Legile Guvernului au inceput sa fie respinse si la Camera

01.03.2006, 20:19 20

Doua legi importante au fost respinse ieri in plenul Camerei Deputatilor din cauza absenteismului.

Este vorba despre doua ordonante de urgenta care se refera la utilizarea agentilor sub acoperire pentru dovedirea infractiunilor de luare de mita sau trafic de influenta si la regimul autoritatii privind utilizarea datelor cu caracter personal, proiecte sprijinite de ministrul justitiei, Monica Macovei.

Nu este pentru prima data cand proiecte ale acestui minister sunt respinse, insa este o premiera la Camera Deputatilor cand doua astfel de proiecte sunt respinse. De obicei, senatorii sunt cei care resping proiectele Guvernului, aici majoritatea fiind extrem de fragila.

Insa, potrivit biroului de presa al Executivului, legile nu au fost respinse, ci doar amanate, prevederile acestora ramanand in vigoare.

"Daca proiectele pentru care Camera Deputatilor, care este decizionala, nu au intrunit numarul necesar de voturi pentru a fi aprobate, ele vor fi rediscutate in sesiunea urmatoare", spune Executivul.

Aceasta interpretare se regaseste in noul regulament al Camerei Deputatilor, adoptat in sesiunea precedenta.

In favoarea ordonantei care se refera la protectia datelor s-au pronuntat 142 de deputati, 106 au fost impotriva, iar 16 s-au abtinut, conditii in care a fost respinsa, intrucat avand caracter organic, trebuia votata de majoritatea calificata a deputatilor.

Principalele modificari pe care ordonanta le aduce legii pentru prevenirea si sanctionarea faptelor de coruptie stabilesc ca procurorii pot autoriza folosirea investigatorilor sub acoperire in cazurile in care exista indicii temeinice ca un functionar a savarsit sau urmeaza sa savarseasca infractiuni ca luare de mita, primire de foloase necuvenite si trafic de influenta. Ordonanta da dreptul agentilor sub acoperire sa promita, sa ofere sau, dupa caz, sa dea bani sau alte foloase unui functionar, in conditii stricte prevazute de Codul penal, procesele-verbale incheiate in astfel de cazuri putand fi folosite ca mijloace de proba in urmarirea penala. Senatul a respins ordonanta prin care se aduceau modificarile de mai sus, insa Comisia juridica a Camerei a intocmi un raport in care recomanda aprobarea ordonantei respective. Comisia a adus doua modificari majore formei propuse de Guvern. Una din acestea stabileste ca agentii sub acoperire pot fi utilizati doar in cazurile in care infractiunea de coruptie s-a savarsit deja. O alta modificare adoptata de Comisie stabilea ca agentii sub acoperire nu pot promite, oferi sau primi bani si ca procesele-verbale incheiate in astfel de ocazii nu pot fi folosite ca mijloace de proba. Cea de-a doua ordonanta prevede ca activitatea de protectie a persoanelor cu privire la prelucrarea datelor cu caracter personal, personalul aferent acestei activitati, precum si baza de date, gestiunea si arhiva detinute de Avocatul Poporului vor fi preluate de o autoritate speciala. Respingerea ordonantei ar fi creat o situatie delicata, Senatul a aprobat deja numirea presedintelui Autoritatii, precum si Regulamentul de functionare al acestei institutii.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO