Politică

Militari din ţări membre NATO şi asociate au participat la un exerciţiu organizat în România

Militari din ţări membre NATO şi asociate au participat la un exerciţiu organizat în România

Autor: Mircea Olteanu

16.05.2016, 14:37 115

La exerciţiul Platinum Eagle 16.1 au participat militari din România şi alte cinci state, anume Bulgaria, Slovenia, R.Moldova, Marea Britanie şi Statele Unite, scopul exerciţiului fiind acela de "promova stabilitatea în regiune," a declarat locotenent colonelul Justin Ansel pentru agenţia video Ruptly a televiziunii Russia Today.

La finalul lunii aprilie, două avioane americane invizibile de tip F-22 Raptor au fost trimise la o baza aeriană din România, în cadrul măsurilor NATO de garantare a securităţii aliaţilor estici, pe fondul acţiunilor Rusiei.

Alianţa Nord-Atlantică încearcă să-şi întărească flancul estic şi să ofere sprijin statelor membre din estul Europei, însă fără să provoace Rusia prin trimiterea unor forţe permanente importante în zonă.

Pe 12 mai, Statele Unite au inaugurat scutul antirachetă de la Deveselu, dând asigurări că acest sistem are scop defensiv, fiind vizate capacităţile balistice ale unor state care nu se conformează reglementărilor internaţionale, precum Iranul şi Coreea de Nord. Pe de altă parte, Moscova consideră că sistemele militare sunt îndreptate împotriva sa, preşedintele Putin declarând că instalarea scutului încalcă tratatele militare ruso-americane.

"Situaţia geopolitică nu se schimbă spre bine. Din păcate, se agravează, ţinând cont de instalarea unor elemente antibalistice americane în România", a mai declarat Vladimir Putin.

Programul nuclear dezvoltat de Iran a fost invocat ca principalul motiv pentru a justifica necesitatea instalării scutului, însă, ca urmare acordul nuclear semnat în vara anului 2015, Teheranul a renunţat la ambiţiile sale nucleare în schimbul ridicării sancţiunilor impuse de statele occidentale.

După îndepărtarea pericolului reprezentat de programul nuclear iranian, este "total ridicol" să pretinzi că scutul nu are legătură cu Rusia, a declarat politicianul belgian Lode Vanoost pentru Russia Today.

AFACERI DE LA ZERO