Politică

Pîslaru promite că indemnizaţiile mamelor se vor majora anul acesta, dar nu ştie dacă de la 1 iulie

Pîslaru promite că indemnizaţiile mamelor se vor...

Autor: Alexandru Moise

19.04.2016, 19:40 117

Pîslaru a făcut această afirmaţie, marţi, cu ocazia susţinerii primei conferinţe de presă în calitatea de ministru al Muncii.

"Este de văzut dacă rectificarea, care de obicei are loc exact în acea perioadă, va permite de la 1 iulie. Mai avem şi o problemă tehnică legată de sistemul informatic la care lucrăm deja. Astăzi am discutat cu colegii această problemă. Dar în acest moment ce pot da asigurări este că tratăm foarte serios această problemă şi că aşa cum arată lucrurile acum în acest an vom avea implementarea acestui act normativ", a spus ministrul Pîslaru.

El a mai precizat că majorarea indemnizaţiilor ar trebui să intre în vigoare la 1 iulie, potrivit legii votate de Parlament, lege asumată de Guvern, dar nu s-au identificat toate sursele de finanţare.

De asemenea, ministrul Muncii a anunţat că Executivul e "în comunicare" cu preşedintele Klaus Johannis pe acest subiect.

Preşedintele Klaus Iohannis a promulgat luni legea privind indemnizaţiile pentru mame şi a cerut guvernului să găsească soluţii de finanţare astfel încât actul normativ să fie aplicat cât mai repede posibil.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO