Politică externă

Bush, huiduit la Viena, asteptat cu entuziasm la Budapesta

Bush, huiduit la Viena, asteptat cu entuziasm la Budapesta

O parte a cartierelor vieneze s-au mobilizat si s-au declarat "zone libere de Bush"

20.06.2006, 20:52 11

Viena, capitala Austriei, tara care detine presedintia rotativa a UE pana la 1 iulie, gazduieste astazi si maine summit-ul intre Uniunea Europeana si SUA. Reprezentantii UE si SUA vor discuta despre subiecte sensibile, de la securitatea energetica la comert, contra-terorism si neproliferare, dar si pentru a "reafirma relatia solida care exista intre SUA si UE", dupa cum a declarat consilierul pentru securitate nationala de la Casa Alba, Stephen Hadley.
Entuziasmul american a fost insa dur contracarat de ostilitatea austriecilor care au iesit ieri in numar mare pe strazile Vienei, cerandu-i explicit lui George W. Bush, participantul de onoare al summit-ului si primul presedinte american care viziteaza Austria dupa mai multe decenii, "sa se duca acasa".
In schimb, in cea de-a doua zi a summit-ului, se asteapta ca George W. Bush sa fie primit cu multa caldura in Ungaria, la Budapesta, unde va lua parte la ceremoniile care marcheaza implinirea a 50 de ani de la revolta anticomunista, din 1956, unde si-au pierdut viata peste 2.500 de persoane.
Printre partenerii europeni de discutie ai lui Bush se numara Jose Durao Barosso, presedintele Comisiei Europene, Javier Solana, inaltul reprezentant UE pentru securitate si politica externa, ministrul de externe austriac, Ursula Plassnik, cancelarul austriac Wolfgang Schussel si, nu in ultimul rand, presedintele Austriei, Heinz Fisher. Desi cele doua parti sustin puncte de vedere diferite in cazul inchisorii Guantanamo sau a transferului de detinuti de catre CIA, se pare ca impartasesc aceeasi viziune in problema Iranului, a Palestinei si a combaterii fabricarii produselor contrafacute.
In privinta programului nuclear al Iranului, cele doua parti au cazut de acord ca Iranul nu poate intra in posesia ciclului complet de fabricare al armelor nucleare. Este de asteptat ca europenii sa deschida si problema inchisorii Guantanamo pe care acestia o doresc inchisa cat mai curand. Plassnik a declarat inaintea summit-ului: "Guantanamo nu corespunde conceptiei noastre despre drepturile omului si standarde umanitare, chiar daca e vorba despre combaterea terorismului".
UE si SUA vor mai discuta si despre lansarea unei initiative comune impotriva produselor contrafacute, tari ca Rusia sau China vor fi primele vizate de aceasta initiativa. Intre 1998-2004 numarul de produse contrafacute confiscate la granita tarilor UE a ajuns la 100 de milioane de articole.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels