Politică externă

Bush, la ultimul sau discurs despre starea natiunii

29.01.2008, 19:44 13

Discursul urma sa aiba loc la ora locala 21:00 (4:00 ora Romaniei), dar ziarele americane au prezentat ieri principalele puncte ale celei mai asteptate interventii a presedintelui dintr-un an calendaristic.
In topul principalelor probleme ale discursului despre starea natiunii se afla planul de stimulare al economiei americane, in valoare de 150 de miliarde de dolari, prezentat saptamana trecuta. Acesta a fost elaborat pentru a micsora riscul unei recesiuni care ameninta economia SUA in urma crizei creditelor ipotecare si presupune folosirea a 100 de miliarde de dolari pentru reducerea taxelor pentru 117 milioane de familii si a altor 50 de miliarde pentru reducerea de taxe in domenii de business.
Discursul presedintelui a fost comentat ieri de presa ca o incercare a Casei Albe de
a-i face pe oameni sa aiba incredere in noile masuri, pe fondul scaderii popularitatii lui Bush, in mare parte din cauza razboiului din Irak si a campaniei electorale aflata in plina desfasurare. Tocmai de aceea, presedintele Bush, care va parasi Casa Alba in mai putin de un an, era asteptat sa promoveze masurile pentru problemele actuale decat sa propuna altele noi.
"Este nerealist sa credem ca acest Congres va aborda probleme foarte importante anul acesta", a declarat Dana Perino, secretarul de presa al Casei Albe.
In ceea ce priveste situatia din Irak, presedintele Bush urma sa prezinte pentru prima data un raport favorabil cu privire la scaderea violentei in Irak. Cu toate acestea, ultimele sondaje aratau ca situatia economica a tarii a devenit principala ingrijorare a americanilor, devansand problema razboiului din Irak.
"Lumea nu va asculta. Ei sunt interesati
sa-si aleaga noul lider (in alegerile prezidentiale din toamna - n.n.) si vor ca Washingtonul sa faca ceva", a declarat Ken Duberstein, fost sef al administratiei prezidentiale in timpul celui de-al doilea mandat al lui Ronald Reagan, referindu-se la impactul pe care-l va avea discursul lui Bush asupra populatiei.
Restul discursului lui Bush urma sa se axeze pe o serie de legi transmise deja Congresului: un set de legi federale cu privire la monitorizarea electronica, permanentizarea reducerilor de taxe impuse in 2003 si incheierea unor contracte pentru un comert liber cu Peru si Columbia.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO