Politică externă

UE vrea o forta de interventie rapida la granitele sale

19.07.2006, 20:07 19

Comisia Europeana ar putea decide astazi, in ultima sedinta dinaintea vacantei, alcatuirea unui plan de creare a unor echipe de interventie rapida la granitele UE. Fortele de interventie va trebui sa fie extrem de mobile pentru a reactiona imediat prin deplasarea in zonele conflictuale. Pentru ca planul sa aiba succes, este necesara participarea voluntara cu trupe a statelor membre. Agentia Europeana pentru Managementul Frontierelor Externe (Frontex) se va ocupa de instruirea trupelor, acoperind si costurile operatiunilor. Bugetul estimat pentru perioada 2007-2013 este de 11,4 milioane de euro. O asemenea decizie ar putea fi influentata de situatiile Maltei si Spaniei, tari care sunt puse in dificultate de rata crescanda a imigratiei, la sfarsitul saptamanii trecute cele doua guverne refuzand accesul in tara unui numar mare de persoane si nereusind sa se inteleaga in privinta partii care va avea grija de ele.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels