Politică

Ponta pleacă miercuri la Bruxelles să vorbească cu Barroso, Rompuy şi Schulz

Ponta pleacă miercuri la Bruxelles, să vorbească cu Barroso, Rompuy şi Schulz

Autor: Departamentul Politic

10.07.2012, 14:54 379

Discuţia cu preşedintele Parlamentului European este prevăzută să aibă loc miercuri seara, iar întâlnirea cu preşedintele Consiliului European a fost deja programată pentru joi.

Tot pentru joi este deja pregătită întâlnirea cu preşedintele Comisiei Europene, conform informaţiilor de la Bruxelles.

Premierul Victor Ponta a declarat recent agenţiei MEDIAFAX că a discutat cu preşedintele Comisiei Europene, Jose Manuel Barroso, despre situaţia politică din România şi că a convenit cu acesta să aibă o întâlnire, joi, la Bruxelles.

Comisia Europeană este preocupată de situaţia din România, după suspendarea preşedintelui Traian Băsescu şi după decizia Curţii Constituţionale care validează această decizie, a declarat, marţi, purtătorul de cuvânt al Executivului UE.

Comisia Europeană a îndemnat de curând România să respecte principiile statului de drept şi independenţa justiţiei.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels