Politică

Programul de adoptare a bugetului pe 2018, aprobat de conducerea Parlamentului

Programul de adoptare a bugetului pe 2018, aprobat de...

Autor: Gabriel Pecheanu, Mediafax

07.12.2017, 16:25 111

Potrivit programului de dezbatere şi adoptare a bugetului de stat, de joi, ora 17.00, până luni, ora 9.00, parlamentarii vor putea să depună amendamente, după care urmează centralizarea acestora.

Marţi, de la ora 9.00, vor avea loc şedinţele comune ale comisiilor de specialitate, iar între 10.00 şi 14.00 vor fi dezbateri generale în comisiile de buget

Dezbaterile în comisiile de buget şi elaborarea raportului proiectului de lege pentru aprobarea bugetului vor avea loc de miercuri până sâmbătă.

Votul final va fi dat joi, 21 decembrie, începând cu ora 10.00.

Guvernul a aprobat, miercuri, proiectul bugetului de stat. ”Aprobarea bugetului de stat, una dintre cele mai importante acte normative pe care le emite Guvernul şi în pofida tuturor criticilor corului bocitoarelor, este un proiect bun pentru un an bun, bazat pe cifre care nu sunt nicidecum optimiste, ci mai puţin decât pesimiste, aş putea spune. Avem în vedere o creştere economică de doar 5,5%, în condiţiile în care toată lumea prognozează o creştere mai mare a PIB-ului. Prevede venituri estimate cu 30,9 miliarde de lei mai mari faţă de 2017 şi este pentru prima dată când PIB-ul României depăşeşte 200 de miliarde de euro. Suntem consecvenţi în ceea ce priveşte priorităţile - Sănătate, Educaţie, Infrastructură, creşterile fiind de 17% la Sănătate, 16% la Educaţie, iar pe Investiţii o creştere cu 42% faţă de 2017”, a spus la începutul şedinţei de guvern premierul Mihai Tudose.

El a mai precizat că la Agricultură au fost alocaţi cu 23,6% mai mulţi bani faţă de anul în curs, afirmând că acest domeniu este unul dintre principalele motoare de creştere. ”28,4 miliarde de lei va fi ţinta de fonduri europene atrase pentru 2018. Aşa, o ţintă realistă, eu cred că o s-o depăşim la anul, dat fiind faptul că ajung la maturitate tot ceea ce s-a lucrat anul acesta, proiecte pe care le-am implementat. Va fi anul Centenarului - sunt sume prevăzute, sunt proiecte”, a mai spus premierul.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO