Prima pagina

Adio dolari ieftini: Fed mareste a 12-a oara costul imprumutului

03.11.2005, 20:11 24

Banca centrala americana (Federal Reserve) a anuntat ieri majorarea ratei dobanzii de referinta cu 0,25%, pana la nivelul de 4%, adica nivelul maxim al ultimilor patru ani. Conform declaratiilor oficialilor Fed, aceasta nu va fi ultima interventie, intrucat banca inca mai dispune de resursele necesare consolidarii politice monetare americane.

Analistii se asteptau la aceasta evolutie a ratei dobanzii si spun ca vor mai urma si alte majorari. Urmatoarea intalnire a guvernatorilor Fed va avea loc la 13 decembrie, dar surse din piata sustin ca majorarile vor continua chiar si dupa "era Greenspan". Presedintele Fed, Alan Greenspan, se va retrage incepand cu luna ianuarie. Decizia lui Greenspan face parte dintr-o miscare menita sa consolideze credibilitatea celei mai puternice banci din lume.

Oficialii bancari americani au aratat ca pretul ridicat al petrolului ar putea determina aparitia de presiuni inflationiste, dar au adaugat ca tin sub control avansul preturilor pe termen lung. Fed a declarat ca intreruperile productiei cauzate de uraganele Rita si Katrina nu au fost decat temporare si cel mai important pentru politica bancii este monitorizarea cresterii inflatiei.

Fed a ramas fidela ritmului de crestere de 0,25 puncte procentuale a ratei dobanzii, adica pasul cu care au fost efectuate modificarile din ultimii trei ani.

Alan Greenspan a marcat politica Fed din ultimii ani prin aducerea ratei dobanzii de la 6,5%, in 2000, la 1%, in 2003, dupa care a mentinut-o la acest nivel timp de un an, pentru a stabiliza economia. Din iunie 2004, Fed a vizat abordarea "neutra", care nu afecteaza inflatia si nici cresterea economica.

Daca in Sua Fed majoreaza rata dobanzii, si la Bucuresti HVB a operat o crestere a ratei dobanzii la peste 3% pentru depozitele denominate in dolari.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO