Oamenii de afaceri care calatoresc in interes de serviciu sunt, in general, foarte secretosi atunci cand vine vorba despre calatoriile lor, despre micile trucuri care ii ajuta sa nu piarda avionul, sa fie prompti la hotel sau sa arate impecabil cu toate ca, uneori, tocmai au pierdut o noapte in aeroport. In ajutorul lor (sau nu) vin cateva politici speciale si confidentiale ale unor hoteluri specializate in turismul de business si cele cateva reguli nescrise ale companiilor aeriene.
Si, ca si cum stresul nu ar atinge deja cote maxime, mai exista si acele "legende urbane". Miturile circula in "reteaua" oamenilor de afaceri si, mai nou, au inceput sa apara si pe internet. Chiar daca, in cele mai multe cazuri, nu sunt adevarate, aceste zvonuri sunt din ce in ce mai mediatizate.
Regula 240 este o "arma secreta" pentru cei care calatoresc in interes de afaceri (si nu numai). Cei mai multi dintre acestia s-au intalnit deja de nenumarate ori cu probleme de genul intarzierii unui zbor sau chiar anularea acestuia. Sunt putini insa cei care stiu (sunt si mai putini cei care cred) de existenta "regulei 240". Aceasta "lege" este, se pare, jumatate legenda urbana si jumatate viziune optimista, sustin companiile aeriene americane, acolo unde a fost cel mai des invocata in ultima vreme.
Regula 240 presupune ca, daca avionul pentru care aveati bilet intarzie sau cursa este anulata din motive care tin strict de compania aeriana (nu se aplica in cazul catastrofelor naturale sau al conditiilor meteorologice nefavorabile), compania de zbor este obligata sa va gaseasca imediat o cursa alternativa, indiferent ca apartine unei firme concurente sau ca mai sunt locuri disponibile numai la clasa intai. Compania vinovata va fi cea care suporta toate costurile, iar daca un zbor alternativ nu exista, aceasta este obligata sa furnizeze vauchere pentru pranz sau cina la restaurante din aeroport si cazare la cel mai apropiat hotel pana cand se rezolva problema.
Acesta este cel mai greu de ucis mit. De ce? Pentru simplul motiv ca regula 240 a existat la un moment dat, iar acum nu mai exista. Ea a fost introdusa intr-un regulament vechi al Civil Aeronautics Board, in 1970. In 1978 insa, odata cu vestita dereglare a programului aerian din SUA, aceasta regula a disparut. In plus, astazi fiecare companie privata de zbor isi stabileste propriile reguli, care pot fi citite, de obicei, undeva, pe cea mai inaccesibila pagina a site-ului de prezentare. Apoi, cand cumparati biletele de avion sunteti de acord cu contractul companiei de zbor. Cati dintre oamenii de afaceri chiar citesc acel contract care, in cele mai multe cazuri, nu promite nimic?
De ce, in conditiile acestea, mitul continua sa persiste? Pentru ca cel putin trei companii aeriene americane - Delta, United si Northwest - si-au denumit contractul "regula 240". "Probabil e o gluma de interior care ii amuza foarte mult pe avocati si pe manageri deopotriva." (Washington Post).
Acest mit are insa si o varianta europeana. Este vorba despre Regula CE numarul 261/2004 lansata de Uniunea Europeana care prevede ca turistii care sufera de pe urma companiilor aeriene sa fie recompensati intr-un fel sau altul. Regula 261 este mult mai reala decat "omoloaga" sa americana 240, fiind, de fapt, o lege in toata regula.
Companiile de zbor se transforma pe zi ce trece in principalul "dusman" sau cel putin cosmar al calatorilor. Simona Zaharescu, doctorand, a calatorit recent din SUA catre Spania. La intoarcere, traseul era Madrid, escala la Barcelona, apoi New York. Dar avionul a plecat din Madrid la ora la care trebuia sa ajunga la destinatie. Compania americana le-a explicat ca avionul a ajuns foarte tarziu si a durat mult pana a fost curatat si pregatit din nou pentru zbor. Odata ajunsi la Barcelona, ea si celalalt calator ghinionist au constatat ca avionul pentru New York era deja pe pista, gata de decolare. Asa ca l-au pierdut.
Compania aeriana le-a oferit un bilet catre Paris (a doua escala pe ziua respectiva), dar dupa aterizarea pe aeroportul Charles de Gaulle, usa aeronavei s-a blocat si a mai durat un sfert de ora pana au putut cobori. La Paris nu au stat mai mult de 10 minute, astfel ca au prins avionul catre SUA "la mustata" (se schimbase si poarta de imbarcare, a trebuit sa alerge dintr-un terminal in altul cu autobuzul). In total drumul si alergatul prin aeroporturi a durat 20 de ore. Despre despagubiri nu poate fi vorba: "cine a mai avut timp?"
Tot in aeroport, locatia "preferata" imediat dupa birou in topul oamenilor de afaceri, si-a facut aparitia un alt zvon lansat de cativa "norocosi". "Dress for Succes", cel putin pentru turistii business, se vrea mai nou un concept care ajuta nu numai la construirea unei imagini, ci si la obtinerea unui loc mai bun in avion. Exista mitul conform caruia firmele de zbor ofera locuri la clasa I calatorilor care "ar arata bine" intr-un fotoliu de la clasa I. Adevarul, bineinteles, este cu totul altul. Chiar daca mitul "Imbraca-te pentru Clasa I" circula pe internet de ceva vreme deja, zvonul este total eronat. Companiile aeriene au declarat ca nu fac astfel de favoruri doar pe baza unui costum business si a unei perechi de pantofi care valoreaza mai mult de 500 de dolari. Pentru o "avansare" la clasa I clientii trebuie sa fie fideli companiei de zbor, sa faca parte din anumite cluburi organizate special ori sa prezinte o situatie neobisnuita care nu are o alta rezolvare. Sau, in limita locurilor disponibile, dar intotdeauna contra cost (de la 15 la 500 de dolari, in functie de distanta si conditii de zbor), turistii pot trece de la clasa a II-a la clasa I in aeroport, exact inainte de plecare.
Nici la destinatie nimic nu mai pare sigur. Hotelurile au trecut in ultimii ani de la sistemul cu chei de metal la cel cu carduri de plastic magnetice pentru deschiderea si inchiderea camerelor, ceea ce a generat o alta legenda urbana. Cativa calatori si-au exprimat ingrijorarea pentru informatiile aflate pe cardurile lor bancare. Acestia sustin ca datele de pe cardurile lor sunt transferate pe cardurile-cheie si ca, odata decazati, angajatii hotelului s-ar putea folosi de acele date pentru a cheltui bani care nu sunt ai lor.
Fantezie pura, spun specialistii. Desi transferul de date de la un card la altul este posibil, aceasta este o operatiune destul de dificila. In plus, nu exista nicio dovada conform careia cuiva i s-a intamplat vreodata asa ceva. Managerii hotelurilor vin in ajutorul oamenilor de afaceri si ii indeamna chiar ca, la plecare, sa pastreze cardul-cheie daca acest lucru le da siguranta.
"Intr-adevar, am avut si experiente neplacute, dar nu in Romania. In ce priveste securitatea nu am avut niciodata probleme. In fiecare camera exista un seif unde se pot tine banii, laptop-ul si chiar documente confidentiale", explica Asi Kahana, director general, reprezentant Shalom & Nathan, companie de dezvoltare imobiliara noua pe piata din Romania. Asi Kahana a calatorit foarte mult in interes de afaceri si spune ca "au existat furturi de informatii prin intermediul wi-fi sau prin orice alta legatura la internet dar eu nu m-am confruntat cu asa ceva. Stiu insa persoane din grupul meu de cunostinte care au trecut prin asemenea experiente".
Cat despre cardurile de hotel, "exista pericolul furtului de informatii personale pentru ca pe acel card se afla toate datele pe care persoana in cauza le lasa hotelului. Ideea este ca, in acest caz, exista o solutie pe care am auzit-o practicata in diverse cercuri. Persoanele care parasesc hotelul nu mai returneaza cardul la plecare", spune Kahana. Si, in plus, comenta un om de afaceri american de gluma, "angajatii hotelului nu fura de la clienti, ci de la propriii sefi".
Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels
