Prima pagina

Liberalii si-ar da mana cu democratii, Basescu spune nu

03.09.2001, 00:00 9



Presedintele liberal Valeriu Stoica a afirmat ieri ca PNL si PD trebuie sa aiba un dialog "sincer si serios" pentru a crea o alternativa la actuala guvernare, insa presedintele democrat Traian Basescu a declinat "deocamdata" oferta.

Liderul liberal Valeriu Stoica sustine ca PNL si PD trebuie sa gandeasca "dincolo de egoismele de partid", daca este in interesul Romaniei ca, la viitoarele alegeri, cele doua formatiuni sa reprezinte proiecte politice diferite si separate sau unul comun. "In cel mai rau caz, poate fi vorba de proiecte politice diferite, dar unite", este de parere Stoica.

Presedintele PD Traian Basescu priveste cu rezerve ideea liberalilor. "PD isi vede de treaba lui. Nu avem pe ce construi proiecte comune. Deocamdata", a declarat ieri, pentru Ziarul Financiar, Traian Basescu.

Valeriu Stoica a argumentat invitatia la dialog adresata democratilor. El a apreciat ca autodefinirea PD ca partid de stanga are o parte rea si una buna, partea rea fiind generata de faptul ca, la viitoarele alegeri, votul celor care "pleaca" de la PSD si PRM se va imparti intre liberal si democrati, iar lucrul bun in asumarea stangii de catre PD este faptul ca "se clarifica foarte bine culoarul de centru-dreapta", care va fi ocupat de PNL.

Democratii si liberalii au avut pozitii comune asupra mai multor proiecte legislative dar si asupra unor teme lansate spre discutie publica.

Liberalii poarta deja negocieri privind incheierea unei fuziuni cu ApR si PNL Campeanu. Stoica s-a aratat "surprins" de faptul ca ApR oscileaza inca intre fuziunea cu partidul liberal si cu cel democrat, avand in vedere ca formatiunea condusa de Teodor Melescanu a anuntat deja ca are o orientare social-democrata.

Presedintele liberal a adaugat ca PNL si PNL-Campeanu au acceptat deja de principiu sa fuzioneze si a exprimat interesul formatiunii sale pentru discutii cu cei din "gradina crestin-democrata".

Valeriu Stoica a explicat toate demersurile partidului sau in aceste directii prin faptul ca Romania se afla, pentru prima data dupa 1989, in "primejdie foarte mare" ca principiul alternatiei la putere intre doua forte politice capabile sa guverneze Romania sa nu mai poata fi asigurat.

PSD are deja tendinta de a deveni un partid unic, iar cea de-a doua forta politica, PRM, este un partid nationalist-extremist.

"Exista primejdia ca alternanta la guvernare sa se faca intre un partid socialist si unul nationalist care nu are o natura democratica", a spus Stoica, adaugand ca singura cale pentru evitarea acestei primejdii este construirea unei alternative politice de centru-dreapta la actuala guvernare.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels