Prima pagina

Topul celor mai importante evenimente ale saptamanii

05.09.2008, 17:16 9

1. Crestere economica record de 9,3% in T2 si 8,8% la 6 luni. Produsul Intern Brut al Romaniei a crescut in al doilea trimestru al anului cu 9,3% fata de perioada similara a anului trecut, plasand avansul economic anual la 6 luni la 8,8%.

Ambele valori reprezinta date record pentru Romania.

"Produsul Intern Brut estimat pentru semestrul I 2008 a fost de 195,76 miliarde de lei, in crestere cu 8,8% fata de semestrul I 2007. In trimestrul II 2008 produsul intern brut a fost de 109,01 miliarde de lei preturi curente (RON) in crestere, in termeni reali, cu 9,3%", a anuntat Institutul National de Statistica.

Investitiile in economie au crescut cu 31,8% la sase luni, la 32,45 mld. lei. Investitiile nete in economia nationala au crescut in primele sase luni ale anului cu 31,8% comparativ cu perioada similara a anului trecut, la 32,45 miliarde de lei.

Aproape jumatate din totalul investitiilor, respectiv 48,9% (15,88 mld. lei) au fost plasate in sectorul constructiilor.

Conform biroului european de statistica, Eurostat, Romania a inregistrat in trimestrul al doilea al anului o crestere economica anuala de 9,3%, valoare de 6 ori mai mare decat media celor 27 de state europene, respectiv 1,6%.

Cresterea record a PIB-ului inregistrata in trimestrul al doilea confirma faptul ca economia Romaniei se supraincalzeste, banca centrala putand chiar sa decida o noua o noua inasprire a politicii monetare pana la sfarsitul anului, conform analistilor Citigroup.

Conform analizei realizate de Citigroup, economia romaneasca a evoluat deasupra potentialului ei inca din trimestrul trei al anului 2006, in trimestrul doi al acestui an presiunile inflationiste impreuna cu perspectiva pesimista privind un sprijin din partea politicilor fiscale urmand sa oblige BNR sa decida inasprirea politicii monetare, putand majora dobanda cheie chiar deasupra pragului de 10,5%.

BCR este o alta banca care a atentionat in legatura cu evolutia economiei, aceasta considerand ca economia va frana semnificativ anul viitor, dupa o crestere puternica in 2008, sub influenta politicii monetare restrictive a BNR, dar si din cauza efectului de baza.

"Masurile recente ale Bancii Centrale precum si cresterea exceptionala din 2008 pun sub observatie estimarea noastra cu privire la o crestere economica de 6% in 2009, existand posibilitatea revizuirii in sens negativ pana la finele anului", afirma economistul-sef al BCR, Lucian Anghel.

2. Saptamana de volatilitate extrema pentru SIF-uri. Societatile de investitii financiare (SIF) au fost vedetele saptamanii bursiere, acestea inregistrand luni un avans mediu de 4,45%, cu tranzactii in valoare totala de 2,84 milioane euro (10,04 milioane lei), peste jumatate din valoarea, destul de scazuta, a tranzactiilor inregistrate pe piata.

In aceeasi zi, analistii Raiffeisen Capital & Investment (RCI) au estimat ca in perioada urmatoare valoarea titlurilor celor cinci societati de investitii financiare (SIF) va creste, recomandarea RCI pentru aceste actiuni fiind "cumpara".

Motivul pentru care RCI considera ca SIF-urile vor avea cresteri importante in perioada urmatoare, in ciuda scaderii cu aproape 60% din acest an, este participatia pe care acestea o detin la capitalul BCR.

Ca rezultat direct, in ziua imediat urmatoare, SIF-urile au inregistrat la inchiderea sedintei de tranzactionare un avans exploziv de 8,48%, ce a urcat lichiditatea pietei la 10,18 milioane euro (35,85 milioane lei). Valoarea totala a tranzactiilor realizate cu titlurile SIF-urilor a urcat marti la 5,91 milioane euro (20,82 milioane lei).

Totusi, miercuri, joi si vineri, acestea au cazut la fel de drastic precum au crescut, intreaga saptamana incheindu-se pentru indicele BET-FI cu o crestere de doar 1,85%.

3. Turistilor straini nu le mai place litoralul romanesc. Numarul turistilor straini care au vizitat litoralul romanesc anul acesta a scazut cu 20% fata de anul trecut, la 100.000 de persoane, a declarat presedintele Asociatiei Nationale a Agentiilor de Turism (ANAT), Dragos Anastasiu. In aceeasi perioada, numarul romanilor care au plecat in strainatate a urcat cu peste 25%, la 700.000.

Potrivit presedintelui ANAT, principalul motiv al scaderii numarului de turisti straini pe litoral l-ar constitui diminuarea numarului de calatori germani si scandinavi, dar si retragerea de anul trecut a tour-operatorului german TUI de pe piata romaneasca.

4. Piata constructiilor a urcat cu 32,3% la 7 luni. Intre ianuarie si iulie, indicii lucrarilor de constructii au crescut cu 32,3%, comparativ cu perioada similara din 2007, avans evidentiat atat de cladirile rezidentiale (+33,3%), cat si de constructiile ingineresti (+31,2%) si cele nerezidentiale (34,3%), potrivit datelor Institutului National de Statistica (INS).

Pe elemente de structura, indicii lucrarilor de constructii au inregistrat de asemenea cresteri: lucrarile de intretinere si reparatii curente au urcat cu 32,8%, lucrarile de reparatii capitale au avansat cu 30,4% si lucrarile de constructii noi au inregistrat o crestere de 32,6%.

Comparativ cu luna iunie a acestui an, indicii lucrarilor de constructii in luna iulie au crescut cu 4,4%.

5. Pierderile asiguratorilor au scazut cu 81,3% la sase luni, la 15,66 mil. lei. Pierderile nete ale asiguratorilor au scazut in primele sase luni ale anului cu 81,3%, la 15,66 milioane de lei, de la nivelul de 83,56 milioane lei inregistrat in perioada similara a anului trecut, a anuntat Comisia de Supraveghere a Asigurarilor (CSA). In aceeasi perioada, numarul societatilor de asigurare care au inregistrat pierderi a scazut de la 26 la 21. Printre asiguratorii care au consemnat pierderi in perioada analizata se numara Asirom - 27,24 milioane de lei, Astra - 12,4 milioane de lei si BT Asigurari - 5,7 milioane de euro.

6. Senatorii au eliminat taxa de poluare. Comisiile reunite de buget si de administratie ale Senatului au modificat OUG 50/2008, astfel incat se mentine eliminarea din Codul Fiscal a vechii taxe auto, se elimina noua taxa de poluare, iar banii incasati de catre stat pana acum se restituie integral, indexate in functie de inflatie. Senatorii au adoptat 15 amendamente, care elimina complet taxa de poluare introdusa incepand cu 1 iulie 2008 si vechea taxa de prima inmatriculare, introdusa pe baza Codului Fiscal, care a functionat pana in primul semestru al anului 2008. Decizia finala apartine insa Camerei Deputatilor, nu Senatului, au declarat reprezentantii Guvernului.

7. Noul sef al arbitrului telecom anunta disponibilizari. Liviu Nistoran, noul presedinte al Autoritatii de Reglementare in Comunicatii si Tehnologia Informatiei (ANRCTI), a anuntat ca intentioneaza sa reorganizeze semnificativ structura arbitrului telecom, pregatind disponibilizari de circa 10-15% din forta de munca (aproximativ 780 de angajati) pentru a reduce cheltuielile.

Nistoran, 40 de ani, l-a inlocuit din functie pe Dan Georgescu, care a fost demis de primul-ministru Tariceanu la sfarsitul lunii trecute. Functia este deosebit de importanta, intrucat ANRCTI supravegheaza o piata estimata la 4,5 mld. euro anul acesta.

8. Ford si-a prezentat furnizorii. Tariceanu promite parc industrial inCraiova. Guvernul spera sa infiinteze la Craiova un parc industrial pentru a sustine investitiile realizate de Ford la fabrica de automobile, conform declaratiilor facute de Calin Popescu Tariceanu in cadrul unei conferinte de presa organizata de Ford.

Premierul a declarat ca: "Vom discuta despre atragerea producatorilor de componente pentru a sustine acest proiect, pentru a obtine o injectie de capital puternica in economie, a crea noi locuri de munca si de a avea o industrie auto puternica". De asemenea, Tariceanu a declarat ca spera ca in curand sa avem "un model Ford asamblat exclusiv in Romania".

Deja o serie de aproape 40 de producatori de componente auto si-au anuntat venirea in Romania pentru a aprovizionat compania americana cu componente auto.

Primul-ministru al Romaniei, cu aceasta ocazie, a invitat compania Ford sa colaboreze si cu firme romanesti, John Fleming, presedintele si CEO al Ford of Europe raspunzandu-i ca o serie de furnizorii din Romania sunt deja parteneri Ford in alte tari.

9. Retailul romanesc avanseaza 17,1% la sapte luni. Volumul cifrei de afaceri pentru comertul cu amanuntul, exceptand autovehiculele si motocicletele, a crescut in primele sapte luni cu 17,1%, fata de intervalul similar din 2007, pe fondul avansului din segmentul produselor nealimentare si alimentare, bauturi si tutun, conform Institutului National de Statistica.

10. Bucurestiul a urcat sapte pozitii in topul celor mai scumpe orase pentru expati. Cresterea preturilor la imobiliare si intarirea monedei nationale fata de dolar au propulsat Bucurestiul la jumatatea clasamentului celor mai scumpe orase din lume pentru expati.

Bucurestiul a urcat sapte pozitii in clasament comparativ cu anul trecut, fiind singurul oras din Romania cuprins in studiul Mercer, una dintre cele mai mari companii de consultanta in resurse umane la nivel global, membra a grupului Marsh & McLennan Companies.

In 2007, Capitala ocupa locul 78, cu un punctaj de 79,6, acumuland in interval de un an un punctaj de 83,6 puncte, pana la pozitia 71, care il plaseaza la jumatate clasamentului care include 143- de orase.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels