Profesii

5000 de elevi se pot înscrie în 34 de centre gratuite de pregătire pentru Olimpiadă, program lansat de Fundaţia eMAG şi BCR

5000 de elevi se pot înscrie în 34 de centre gratuite...

Autor: Roxana Rosu

19.09.2018, 11:41 497

Un număr de 5000 de elevi se pot înscrie în programul „Hai la Olimpiadă”, implementat de Fundaţia eMAG în parteneriat cu BCR, aceştia având la dispoziţie 34 de centre gratuite de pregătire, în 18 judeţe.

Înscrierile se încheie pe 23 septembrie, la adresa http://hailaolimpiada.ro/inscriere/, iar cursurile vor acoperi matematică, fizică şi informatică.Pentru că locurile sunt limitate, centrele vor organiza şi o testare pentru admitere.

Acesta este al şaselea an consecutiv în care Fundaţia eMAG organizează aceste program. Anul trecut cei cei 4.500 de copii care s-au pregătit în centrele „Hai la Olimpiadă” au obţinut peste 200 de medalii la olimpiadele şcolare naţionale.

 „România are mulţi elevi buni, dar cărora le lipsesc oportunităţile de a se pregăti la un nivel peste medie, astfel încât să îşi fructifice potenţialul. În centrele implementate de noi vor descoperi dascăli dedicaţi, care le pot ghida minţile spre performanţă, fie că este vorba de fizică, matematică sau informatică”, spune Tudor Vlad, Preşedintele Fundaţiei eMAG.

Alexandria

Fizică

prof. coord. Măceşanu Florea

Baia Mare

Matematică

prof.coord. Vasile Berinde

Bistriţa (Bistriţa, Beclean, Năsăud, Sângeorz-Băi)

Matematică

prof. coord. Chiciudean Nastasia

Fizică

prof. coord. Constantin Rus

Informatică

prof. coord. Mureşan Vasile Cirprian

Braşov

Matematică

prof.coord. Adelina Manea

Fizică

prof.coord. Carmen Tănăsescu

Informatică

prof.coord. Manuela Şerban

Bucureşti

Matematică

prof.coord. Cătălin Gherghe

Fizică

prof.coord. Ion Toma

   

Buzău

Matematică

prof.coord. Bogdan Enescu

Fizică

prof.coord. Virgina Mândruţă-Tănăsescu

Cluj Napoca

Matematică

prof.coord. Dorel Duca

Informatică

Prof.coord. Anca Andreica

Constanţa

Fizică

prof.coord. Ion Băraru

Informatică

prof.coord. Laura Giuglea

Matematică

prof.coord. Gabriela Constantinescu

prof. coord. Catalin Zirna

Drobeta Turnu Severin

Informatică

prof.coord. Ionel Vasile Piţ-Rada

Hunedoara

Matematică

prof.coord. Dan Ştefan Marinescu

Iaşi

Matematică

prof.coord. Cristian Lazăr

Informatică

prof.coord. Paul Diac

Oradea

Fizică

prof.coord. Bogdan Karoly

Matematică

prof.coord. Gabriela Nan

Piatra Neamţ

Matematică

prof.coord. Liliana Georgescu

Fizică

prof.coord. Dorel Haralamb

Informatică

prof.coord. Gheorghe Manolache

Suceava

Informatică

prof.coord. Mihaela Ildegez

Târgu Mureş

Matematică

prof.coord. Mihaela Cojocnean

Informatică

prof.coord. Zoltan Szabo

Târgovişte

Matematică

prof.coord. Laura Erculescu

Timişoara

Matematică

prof.coord. Mihai Chiş

Fizică

prof. coord. Paul Barvinschi

Informatică

prof. coord. Mircea Lupşe-Turpan

Vaslui

Informatică

prof.coord. Dan Pracsiu

 

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO