Profesii

Administratorii Romgaz au prelungit cu patru luni mandatul provizoriu al lui Daniel Corneliu Pena, consilier în Ministerul Economiei, în funcţia de director general adjunct

Administratorii Romgaz au prelungit cu patru luni mandatul provizoriu al lui Daniel Corneliu Pena, consilier în Ministerul Economiei, în funcţia de director general adjunct

Autor: Tibi Oprea

15.10.2020, 17:51 95

Consiliul de administraţie al Romgaz (simbol bursier SNG), producător şi furnizor de gaze naturale controlat de statul român, a aprobat prelungirea cu 120 de zile, respectiv cu patru luni, a mandatului provizoriu al lui Daniel Corneliu Pena în funcţia de directorul general adjunct, adică până la data de 24 februarie 2021.

Anterior, Pena a primit două luni de mandat provizoriu în această funcţie începând din 2 septembrie 2020.

Daniel Corneliu Pena deţine în paralel funcţia de consilier la Cabinetul ministrului Economiei, Energiei şi Mediului de Afaceri, iar din declaraţia de avere de pe site-ul Guvernului reiese că acesta are patru terenuri, două în Bucureşti şi două în Snagov, în suprafaţă totală de 8.500 de metri pătraţi, o casă şi un apartament în Bucureşti, o casă de vacanţă în Snagov şi una în Victoria, Canada, dar şi conturi curente şi depozite bancare în valoare de 368.000 de lei.

De asemenea, Pena are un venit anual de 182.630 de lei din partea OMV Petrom Romgaz are 11,2 milioane lei capitalizare, iar acţiunile sale înregistrează o scădere de 21,3% de la începutul anului, după ce investitorii au efectuat tranzacţii în valoare de 580,5 milioane de lei.

Romgaz este controlată în proporţie de 70% de statul român prin Ministerul Economiei, Energiei şi Mediului de Afaceri. De la începutul anului, acţiunile SNG se tranzacţionează în scădere cu 24,3%, pe fondul unui rulaj de 784 mil. lei, emitentul ajungând la 10,8 miliarde de lei capitalizare.

AFACERI DE LA ZERO