• Leu / EUR4.9457
  • Leu / GBP5.7258
  • Leu / USD4.6715
Profesii

ALEPH BUSINESS. Cariera incredibilă a Simonei Cocoş care pe vremea când era studentă a fost crupier la primul cazinou din România iar acum conduce Zentiva, unul dintre cei mai mari producători de medicamente din România

Autor: Ioana Matei

22.05.2022, 15:30 302

Simona Cocoş este directorul general al Zentiva, unul dintre cei mai mari producători de medicamente din România, un business de peste 700 de milioane de lei. A absolvit Facultatea de Chimie, specialitatea inginerie chimică, şi deţine un MBA în Management şi Strategie. Activează în domeniul farma din 1995, perioadă pe parcursul căreia a deţinut diverse funcţii în vânzări şi marketing, precum şi poziţii regionale în cadrul Zentiva. Din 2009 este director general al Zentiva România şi Moldova, iar din mai 2020 coordonează activitatea grupului de companii Zentiva în România şi Republica Moldova. Anul trecut a fost numită şi preşedinte al Consiliului de Administraţie al companiei. Ea a fost unul dintre invitaţii recenţi ai emisiunii Viaţa ta e un business de la Aleph Business şi a povestit cum a ajuns ÎN rolul actual, după ce şi-a început parcursul profesional în primul cazinou din România, în postul de crupier.

Care ar fi sfatul tău pentru Simona Cocoş de acum 20 de ani?

Aş spune că să-şi facă nişte obiceiuri bune. Eu partea asta cu obiceiurile am descoperit-o mult mai târziu. Am realizat cât de mult te ajută nişte obiceiuri bune, nişte lucruri mărunte, dar făcute în fiecare zi şi i-aş spune să-şi stabilească nişte obiective pe care să le urmărească, dar cu intenţie. În tinereţea mea, eu nu am avut obiective clare. La 20 de ani sau mai devreme poţi să stabileşti astfel de obiective. Eu am realizat destul de târziu în carieră lucrul acesta. Mă duceam foarte mult acolo unde îmi plăcea un anumit lucru, am baleiat între mai multe subiecte care îmi plăceau, dar da, probabil toate au contribuit la ceea ce sunt eu astăzi. Cred că aş fi putut face paşi mai rapizi dacă aş fi fost mai orientată de la început.

Nu multă lume se duce către chimie. În acest moment, majoritatea tinerilor se îndreaptă către IT, chimia nu este foarte atrăgătoare – tu de ce ai recomanda acest domeniu de studiu?

Chimia este foarte frumoasă, mi-a plăcut. Nici eu nu am mizat de la început pe chimie. Eu am dat la medicină şi nu am intrat. Am dat în toamnă la chimie şi, pentru că mi-a plăcut facultatea, acolo am rămas. Am ajuns oarecum în acelaşi domeniu, farma, mă ocup de medicamente. Există însă o şcoală de chimie în România, sunt multe fabrici de medicamente, peste 20, aşadar, dacă vrei o carieră în inginerie chimică, poţi avea un loc asigurat de muncă fiindcă se caută specialişti în acest domeniu.

Unde este mai bine să lucrezi, într-o fabrică care produce medicamente sau într-o multinaţională care vinde medicamente?

Eu cred că este mai bine să lucrezi într-o fabrică sau să lucrezi într-o companie care are toate aspectele dintr-un business – şi partea de producţie, şi partea de comercializare, şi partea de dezvoltare a medicamentelor, pentru că nu este foarte simplu să dezvolţi un medicament. Este mult mai interesant să ai toată paleta de activităţi şi poţi învăţa astfel mult mai multe lucruri. În plus, pentru noi este o mândrie că fabricăm medicamente în România, există o tradiţie. Zentiva va împlini 60 de ani anul acesta de producţie continuă. În prezent, îmbinăm tradiţia din domeniul farmaceutic din România cu o tehnologie modernă, pusă la punct, ultimele standarde în domeniu.

Vedeţi interviul video, începând cu minutul 11:00, pe ALEPH BUSINESS

Ţi-ai depus CV-ul undeva şi ai fost respinsă?

Da, mie mi-a plăcut foarte mult marketingul, în compania în care lucrez am început ca asistent de marketing. Îmi doream foarte mult să ajung product manager şi am aplicat la Procter&Gamble, pentru că erau foarte cunoscuţi ca având o echipă de marketing foarte bună. Şi m-au refuzat.

Şi cum crezi că ar fi fost cariera ta dacă ai fi mers acolo?

Cred că aş fi învăţat multe lucruri ce ţin de marketing. În cele din urmă, am ajuns product manager în compania în care am lucrat mulţi ani de zile, în grupul din care Zentiva a făcut parte şi am avut ocazia să fac marketing pentru medicamente. Până la urmă, mi-am găsit locul şi mi-am găsit pasiunea chiar în cadrul grupului în care lucram. 

Citiţi materialul intergal pe www.businessmagazin.ro

AFACERI DE LA ZERO
Principalele valute BNR - astăzi, 13:15
EUR
USD
GBP
CHF
Azi: 4.9457
Diferență: -0,004
Ieri: 4.9459
Azi: 4.6715
Diferență: -0,0321
Ieri: 4.6730
Azi: 5.7258
Diferență: -0,3585
Ieri: 5.7464
Azi: 4.8931
Diferență: 0,2623
Ieri: 4.8803