Profesii

​Angajaţii români, cei mai expuşi riscului de sărăcie din UE. "Ideea că oamenii săraci sunt cei care nu vor să muncească este mai puţin adevărată în România decât oriunde în Europa”

​Angajaţii români, cei mai expuşi riscului de sărăcie din UE. "Ideea că oamenii săraci sunt cei care nu vor să muncească este mai puţin adevărată în România decât oriunde în Europa”

Autor: Ramona Cornea

08.10.2020, 16:18 304

România este pe primul loc în Uniunea Europeană ca pondere a angajaţilor aflaţi în risc de sărăcie, cu un procent de 15,7% din totalul angajaţilor în 2019, potrivit unui infografic Monitorul Social, un proiect al Friedrich-Ebert-Stiftung România. Anul trecut, media Uniunii Europene a angajaţilor care erau expuşi riscului de sărăcie era de 8,9%.

”De la integrare şi până acum, România deţine primul loc din Uniunea Europeană ca pondere a celor aflaţi în risc de sărăcie, dintre persoanele ocupate (15,7%, în 2019). Pe de altă parte, România ocupă al doilea loc în UE în ce priveşte ritmul de creştere a productivităţii (după Irlanda). Aceste două observaţii arată că, în România, ideea conform căreia munca asigură bunăstarea lucrătorilor este mai puţin adevărată decât în restul Europei”, transmit autorii infograficului.

România ocupă locul al doilea în Uniunea Europeană în ceea ce priveşte viteza de creştere a productivităţii, după Irlanda, conform Monitorului Social.

 
 
AFACERI DE LA ZERO