Profesii

Avocaţii de la Reff & Asociaţii au numit-o pe Irina Dimitriu la conducerea diviziei de real estate

Avocaţii de la Reff & Asociaţii au numit-o pe Irina Dimitriu la conducerea diviziei de real estate

Autor: Cristina Bellu

07.06.2017, 16:00 670

Casa de avocatură Reff & Asociaţii a numit-o pe Irina Dimitriu, partener asociat, la conducerea diviziei de real estate, în urma plecării lui Robert Ioniţă, care devine director juridic al NEPI.

Cu o experinţă de aproape 12 ani în achiziţii, finanţare şi dezvoltare de proiecte semnificative de real estate, Irina Dimitriu are ca principale arii de expertiză structurarea tranzacţiilor, dezvoltarea de proiecte de infrastructură şi energie, construcţii (inclusiv contracte FIDIC), aspecte complexe privind urbanismul şi amenajarea teritoriului, precum şi coordonarea de echipe de due diligence.

“Irina este unul dintre cei mai cunoscuţi şi apreciaţi avocaţi de real estate, cu o bogată experienţă în serviciul unora dintre cei mai importanţi actori din piaţa imobiliară. Un avocat pasionat de profesie şi de domeniul imobiliar, cu cunoştinţe tehnice, capacitate organizatorică şi abilităţi interpersonale remarcabile. De când ni s-a alăturat acum un an şi jumătate, a avut deja o influenţă foarte puternică asupra echipei şi s-a conectat excelent la restul practicii din România şi la reţeaua noastră internaţională”, a spus Alexandru Reff, partener la Reff şi Asociatii şi director al diviziei de fuziuni/achiziţii şi imobiliare în cadrul companiei de consultanţă şi audit Deloitte România.

Cu o echipa de 66 de avocaţi, Reff & Asociaţii se situează între primele zece societăţi de avocaţi din România şi este una dintre cele mai dinamice, înregistrând o creştere susţinută, de două cifre în fiecare an.

În fiecare an, echipa Reff & Asociaţii asistă clienţi în proiecte cu o valoare cumulată de peste un miliard de euro.

AFACERI DE LA ZERO