• Leu / EUR4.9471
  • Leu / GBP5.7699
  • Leu / USD4.6905
Profesii

BNR: În luna mai, totalul creditelor în lei a ajuns la 149,9 mld. lei, în timp ce restanţele însumează 5,1 mld. lei

BNR: În luna mai, totalul creditelor în lei a ajuns la 149,9 mld. lei, în timp ce restanţele însumează 5,1 mld. lei

Autor: Tudor Ionescu

26.06.2018, 16:54 175

Totalul creditelor în lei a ajuns, în mai, la 149,9 miliarde de lei, iar cel al împrumuturilor în valută la echivalentul a 83,2 miliarde de lei. Restanţele însumează 5,1 miliarde de lei, Bucureşti-Ilfov şi judeţele Cluj şi Timiş având cele mai mari debite, arată datele publicate marţi de BNR.

Defalcat, în luna mai, cu împrumuturi ce au totalizat 54,3 miliarde de lei, Bucureşti-Ilfov se află detaşat în fruntea clasamentului. Capitala este urmată de judeţul Cluj, cu împrumuturi totale de 8,2 miliarde de lei, Timiş (6,8 miliarde de lei), Constanţa (6,1 miliarde de lei), Iaşi (5,1 miliarde de lei) şi de Judeţul Prahova (4 miliarde de lei).

Tot regiunea Bucureşti-Ilfov se află şi în topul celor mai mari restanţe în lei, cu un total de aproximativ 1,8 miliarde de lei, fiind urmată de judeţele Timiş, cu restanţe de 231,8 milioane, Braşov cu 321 de milioane de lei în restanţe şi Prahova cu 191,6 de milioane de lei.

În ceea ce priveşte totalul împrumuturilor în valută, topul este dominat de aproximativ aceleaşi zone ca şi în cazul împrumuturilor în lei.

Astfel, Bucureşti-Ilfov are un total de 40,6 miliarde de lei, judeţul Cluj de 4,2 miliarde de lei, Timiş de 3,7 miliarde de lei, Constanţa cu 2,5 miliarde, Iaşi cu 3,5 miliarde şi Prahova cu 1,5 miliarde de lei.

Potrivit BNR, cele mai mari restanţe la creditele în valută au fost înregistrate în Bucureşti-Ilfov cu un total de 1,5 miliarde de lei, în Sibiu cu 207 milioane de lei, Bihor cu 166,2 milioane de lei şi Constanţa cu restanţe ce totalizează 139,3 de milioane de lei.

Totalul restanţelor la împrumuturile în lei de la nivelul întregii ţări a ajuns la 5,1 miliarde de lei, iar cel la împrumuturile în valută la 3,6 miliarde de lei.

AFACERI DE LA ZERO
Principalele valute BNR - vineri, 13:15
EUR
USD
GBP
CHF
Azi: 4.9471
Diferență: 0,0142
Ieri: 4.9464
Azi: 4.6905
Diferență: -0,3463
Ieri: 4.7068
Azi: 5.7699
Diferență: 0,4055
Ieri: 5.7466
Azi: 4.8974
Diferență: 0,5585
Ieri: 4.8702