Profesii

Business Magazin. Cine este Clemens Petschnikar, un austriac pentru care România a devenit cea mai bună afacere. În anii ’90 a fost recrutat pentru rolul de CEO al Billa şi de atunci nu a mai plecat de aici

Autor: Andra Stroe

22.10.2023, 15:01 331

Încă de la prima vizită pe meleaguri româneşti, în anii ’90, austriacul Clemens Petschnikar a sesizat potenţialul pieţei locale de a se transforma într-un hub de business care să atragă jucători din toate colţurile Europei şi nu numai, aşa că a decis să se stabilească aici, pentru a fi el însuşi parte DIN această metamorfoză. După o experienţă variată în top managementul corporatist, România a devenit nu numai ţara sa de adopţie, ci şi pariul lui ca antreprenor, odată cu fondarea grupului Square 7 Properties, unul dintre cei mai importanţi dezvoltatori de parcuri de retail de pe plan local. Cum s-au desfăşurat primii 20 de ani de activitate ai jucătorului şi ce obiective are pentru viitor?

„Am venit în România la finalul anilor ’90, când am fost recrutat pentru rolul de CEO al Billa. Au fost nişte ani cu multe provocări, dar am realizat şi potenţialul fantastic al acestei pieţe aflate atunci la început de drum. Mi-a plăcut ţara foarte mult şi am decis să rămân aici, dând curs şi altor propuneri, precum cea de a conduce Unirea Shopping Center sau de a prelua rolul de CEO al Artima. Am intuit creşeterea cererii de spaţii moderne comerciale precum şi nevoia unui jucător profesionist care să ofere servicii integrate: dezvoltare, administrare şi mentenanţă imobiliară. Aşa a apărut grupul Square 7”, povesteşte Clemens Petschnikar, fondator şi CEO al Square 7 Properties, care a închis anul 2022, la nivel de grup, cu o cifră de afaceri de 5,1 milioane de euro.

Cu un istoric de 20 de ani pe piaţa românească, grupul are 35 de angajaţi şi este alcătuit din trei companii: Square 7 Properties, Squarebox şi Switchboard.

Square 7 Properties este compania specializată în dezvoltare imobiliară. Gestionează întregul proces de dezvoltare a proiectului, începând cu studiul şi analiza pieţei şi continuând cu procesul de selecţie şi achiziţia de terenuri, proiectarea şi autorizarea centrului, managementul construcţiei, definirea mixului de chiriaşi şi coordonarea procesului de închiriere, până la livrarea proprietăţii finalizate către investitor şi chiriaşii acestuia. Jucătorul este, totodată, partenerul de ţară pentru România al fondului de investiţii de origine belgiană Mitiska REIM. Parteneriatul dintre cele două entităţi a pus bazele unuia dintre cei mai dinamici jucatori pe piaţa de retail din Romania, cu un portofoliu  de 25 de parcuri de retail, în suprafaţă totală de 142.000 de metri pătraţi. „Modelul de business al parcurilor de retail are ca atuuri ancorele de food, locurile de parcare în aer liber şi accesul direct în magazine. Modelul este mult mai eficient decât cel al mallurilor, implicând costuri semnificativ mai mici de dezvoltare. Acest model şi-a dovedit rezilienţa pe durata pandemiei, fiind mai puţin afectat de restricţii”, susţin rerprezentanţii Square 7. Square 7 Properties oferă şi servicii de project management (autorizare şi managementul construcţiei) pentru parteneri cu renume, cu care derulează colaborări pe termen lung. Printre aceştia se numără Immofinanz/CPI (cu proiectele Vivo Baia Mare, Victoria Park, IRIDE) şi Supernova (pentru tot portofoliul din România, respectiv Jupiter Piteşti şi galeriile Cora). De asemenea, compania oferă servicii de dezvoltare pentru partenerii tradiţionali din domeniul FMCG: Kaufland şi Lidl, alături de care au dezvoltat zone comerciale foarte atractive în fiecare dintre oraşele unde este prezent (Kaufland – 22 magazine şi Lidl – 9 magazine).

Citiţi continuarea pe www.businessmagazin.ro

 

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO