Profesii

Ce salariu are un agent de la G4S, cea mai mare firmă de securitate din România?

Ce salariu are un agent de la G4S, cea mai mare firmă de...

Autor: Adelina Mihai

02.07.2014, 11:57 49736

G4S Cash Solutions, compania care furni­zea­ză servicii de transport şi procesare de nu­me­rar, dar şi de alimentare şi întreţinere de ATM-uri, este compania cu cel mai mare număr de salariaţi de pe această piaţă, în primul tri­mestru al acestui an având aproape 5.000 de salariaţi.

„În ceea ce priveşte condiţiile salariale ale angajaţilor, ele depind în primul rând de condiţiile impuse de legislaţia în vigoare privind salariul minim brut pe ţară, de specificul obiectivelor în care aceştia se află în serviciul de pază, precum şi de condiţiile contractuale negociate. Astfel, agentul de securitate poate beneficia de un salariu cuprins între 900 şi 1.300 de lei brut pe lună“, a spus Octavian Mârza, Chief Operating Officer în cadrul G4S România.

G4S Secure Solutions, compania din acelaşi grup care se ocupă cu servicii de pază, consultanţă pe probleme de securitate sau alte servicii (de monitorizare a maşinilor, de exemplu), se află pe locul 4 în topul celor mai mari angajatori din industrie, cu peste 3.200 de salariaţi în luna martie.

O problemă cu care se confruntă frecvent jucătorii de pe piaţa de profil este reprezentată de faptul că există o fluctuaţie de personal destul de mare din cauză că sunt salarii mici, dar şi pentru că firmele înlocuiesc agenţii de pază cu sisteme automatizate de securitate, iar angajaţii trebuie reorganizaţi. În cadrul G4S, liderul pieţei de profil cu afaceri de peste 50 de milioane de euro anul trecut, fluctuaţia de personal este de 10%, în condiţiile în care pe această piaţă fluctuaţia poate depăşi valoarea de 50% pe an, potrivit unor date din piaţă.

Salariile agenţilor de pază sunt printre cele mai scăzute din economie, având în vedere că anul trecut salariul mediu brut la nivelul întregii economii a fost de circa 2.300 de lei pe lună.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO