• Leu / EUR5.3470
  • Leu / GBP6.3058
  • Leu / USD4.7814
Profesii

Companiile austriece şi germane din România spun că vor mări salariile cu 8% anul acesta

Companiile austriece şi germane din România spun că vor mări salariile cu 8% anul acesta

Autor: Adelina Mihai, Traian Terzianm

26.01.2011, 23:59 602

Pe de altă parte, o cercetare a filialei locale a Kienbaum, carea inclus şi alte 73 de companii în studiu, arată că, de fapt,intenţiile reale ale angajatorilor din toate domeniile deactivitate de majorare a salariilor angajaţilor români sunt între2,7 şi 3% în acest an, însă creşterea reală nu se va resimţi înbuzunarele românilor, având în vedere că inflaţia a rămas la cotemari (de peste 7,9% în prezent).

În România existau la finele anului trecut peste 17.000 de firmecu capital german şi 5.800 de firme cu capital austriac.

Topul celor mai mari salarii din economie în2009

Te-ar putea interesa și:

"În 2011 va exista o creştere salarială medie de 2,7 - 3% asalariului de bază, sub nivelul inflaţiei, iar angajatoriiintenţionează să acorde alte majorări la partea variabilă asalariului, în funcţie de performanţă", a spus Loreda Dragomir,country manager pentru România şi Bulgaria în cadrul Kienbaum, celmai nou jucător de pe piaţa locală de executive search, care şi-adeschis oficial biroul în Capitală în luna noiembrie a anuluitrecut. Dragomir, 41 de ani, a fost în ultimii doi ani ChiefOperating Officer în cadrul Stanton Chase, una dintre cele mai marifirme de executive search de pe piaţa locală, anterior lucrând totîn companii de pe piaţa de profil precum Hudson sau Grafton.

E riscant să le spui angajaţilor în 2011 că nu poţicreşte salariile

Una dintre tendinţele observate de recruiteri în ultimii doi anise referă la modul în care candidaţii - în special cei de la nivelde middle şi top management - îşi negociază pachetele salariale.Dacă înainte o creştere salarială foarte mare comparativ cucâştigul actual reprezenta principalul motiv pentru schimbarealocului de muncă, în prezent candidaţii nu se mai uită la câtevasute de euro în plus, ci aleg să meargă către o companie care lepoate oferi stabilitatea locului de muncă şi care are suportul unorinvestitori din afară.

"Cred că în 2011 e riscant să vii în faţa angajaţilor şi să lespui că nu se pot creşte salariile. Pe de altă parte, dacă ai unangajat care este «vânat» de un headhunter şi i se oferă o creşteresalarială de două cifre, iar el este tentat să plece, este mai binesă-l laşi să plece", a spus Mirela Flueraru, manager de resurseumane al ABB România, filiala locală a grupului elveţiano-suedezABB, unul dintre cei mai importanţi jucători la nivel global pepiaţa de echipamente şi servicii energetice.

Pe de altă parte, dacă o companie menţine salariile la un nivelridicat faţă de restul competitorilor de pe piaţă, şansele de apăstra angajaţii pentru o perioadă mai lungă de timp în companiesunt mai mari.

"Mereu le-am spus candidaţilor că dacă primesc o ofertăsalarială mai mare cu 50% de la propriul angajator atunci când lecomunică intenţia de a pleca înseamnă că nu a fost valorizat pânăatunci. Pe de altă parte, dacă rămâne în companie, angajatorul îşiva aminti întotdeauna că respectivul angajat a vrut să plece", amai spus Dragomir.

Deşi în majoritatea statelor europene prognozele privindcreşterile salariale depăşesc nivelul estimărilor privind inflaţia,România şi Ungaria rămân printre singurele ţări în care creştereareală a salariilor va fi de fapt negativă. Studiul Kienbaum a fostrealizat pe un eşantion de 2.000 de companii prezente în 25 deţări. Printre cele mai mari grupuri germane şi austriece prezentepe piaţa locală se află OMV, BCR, Metro, Raiffeisen, sauKaufland.

Salariul, principalul factor de stres la locul demuncă

Unu din trei români consideră că salariul este factorulprincipal de stres la locul de muncă, după şef şi mediul de lucru,potrivit unei analize a pieţei muncii în perioada 2008-2010realizate de site-ul de recrutare Myjob, care a centralizatrăspunsurile a un milion de români intervievaţi online. În 2009,aproape jumătate (48%) din angajaţii români nu raportau că ar fistresaţi la locul de muncă, în timp ce salariul reprezenta pentrumai puţin de 15% dintre aceştia un factor principal de stres. Dealtfel, un alt studiu realizat anul trecut de firma de cercetareGFK, pe un eşantion de 1.000 de respondenţi, arăta că aproximativunu din zece români nu-şi primea salariul la timp, ceea cereprezenta una dintre cauzele stresului la locul de muncă.

Şi pretenţiile salariale ale candidaţilor au scăzut în ultimiidoi ani faţă de perioada de boom economic din 2007 - 2008.

"Dacă un candidat pentru o poziţie de entry-level solicita în2008 un salariu de 400- 450 euro, în 2009 şi 2010 acesta s-amulţumit cu 200-250 euro", a spus Adela Râpeanu, expert încomunicare în cadrul Myjob. Dacă în urmă cu doi ani 62% dintreromâni aveau un venit net cuprins între 600 şi 1.800 lei, iar doar2,4% au avut salarii peste 4.000 de lei, în 2010 a crescut numărulromânilor cu salarii sub 600 lei (23,8% faţă de 18,6% în 2009),majoritatea (52%) având salarii cuprinse între 600 şi 1.800 de lei.Tot în ultimii doi ani a crescut şi numărul studenţilor sau alabsolvenţilor de facultate care vor să-şi găsească un loc de muncăsau să-şi schimbe actualul job, 75% dintre cei intervievaţi dorindacest lucru.

O altă statistică arată că vârsta candidaţilor care depun ocerere pentru un loc de muncă este de 35 de ani.

Salarii tot mai mici

Salariile angajaţilor din companiile private au crescut anultrecut, în medie, cu 4,3%, însă angajaţii nu au resimţit majorărilesalariale la o inflaţie de aproape 7,6%, potrivit studiuluisalarial şi de beneficii PayWell România 2010, realizat de firma deaudit şi consultanţă PricewaterhouseCoopers (PwC) România. StudiulPaywell a fost realizat pe un eşantion de 150 de companii,majoritatea multinaţionale, care au peste 140.000 de angajaţi dinnouă sectoare de activitate.

"Angajatorii au manifestat intenţia de majora doar parteavariabilă a veniturilor şi nu cea fixă. Este greu de spus dacăsalariile de bază vor creşte în 2011, însă estimez că numărul dejoburi disponibile va creşte anul acesta cu 10-15% faţă de 2010", aspus Corina Diaconu, managing partner la ABC Human Capital.

În prezent, rata inflaţiei este de 7,96%, însă ţinta prognozatăde Banca Naţională în acest an este de 3%, în timp ce ComisiaEuropeană prevedea în prognoza de toamnă o rată a inflaţiei de 5,5%pentru România în 2011.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

Urmează conferința ZF KRUK Summit of Now – Traiectoria financiară a deciziilor, 12 octombrie

Urmează Gala CEO AWARDS 2026, 13 octombrie. Fii alături de noi!
Principalele valute BNR - ieri, 13:37
EUR
USD
GBP
Azi: 5.3470
Diferență: -0,0579
Ieri: 5.3470
Azi: 4.7814
Diferență: 0,0272
Ieri: 4.7814
Azi: 6.3058
Diferență: -0,2815
Ieri: 6.3058