„În compania noastră 6% dintre angajaţi au optat pentru lucrul de acasă. Din punctul de vedere al angajatului este un lucru pe care şi l-a dorit, dar nu toate grupurile pot accesa astfel de programe. În cazul programului de lucru de acasă am pornit iniţial cu 2 zile pe săptămână“,a spus Carmen Dumitrache, director executiv resurse umane în cadrul Telekom România, companie cu peste 6.000 de angajaţi pe plan local.
Angajarea cu contract de muncă pe perioadă nelimitată la o singură companie este pe cale să devină istorie, iar trendul care se prefigurează în următorii ani este ca angajaţii să devină parteneri sau furnizori pentru mai multe proiecte.
„Contractul pe o perioadă nedeterminată, cu un singur angajator, începe să devină istorie. Munca de acasă este un „must have“, iar angajaţii devin parteneri sau furnizori pentru mai multe proiecte“, a spus Florin Godean, country manager al companiei de recrutare Adecco România şi Ungaria.
Totodată, amenajarea unor birouri wow nu este suficientă pentru ca angajaţii să vină fericiţi la locul de muncă, astfel că rolul angajatorilor este de a crea un climat plăcut de lucru, în care managementul este profesionist şi tratează cu respect angajaţii, iar munca pe care o depun angajaţii este una care să le creeze semnificaţie.
„Există două modele de lucru -modalitatea de lucru de exploatare şi cea de integrare, iar prima este pe cale de dispariţie. Trebuie să ajungem să nu ne mai fie «scârbă» de ziua de luni şi să nu ne mai bucurăm de ziua de vineri“, a spus George Didoiu, director tenant services, officer agency în cadrul companiei de consultanţă imobiliară Colliers International. În acelaşi timp, departamentele de HR trebuie să se profesionalizeze cu ajutorul roboţilor, iar procesul de recrutare trebuie să folosească elemente de marketing.
„Companiile care vor să atragă candidaţi valoroşi trebuie să înceapă să investească foarte mult în brand şi să ofere un conţinut de calitate“, a spus Adrian Cernat, CEO al SmartDreamers, o soluţie software de Recruitment Marketing Automation.