Profesii

Dan Suciu, purtătorul de cuvânt al Guvernului: Salariile a mai mult de jumătate dintre bugetari se vor majora în medie cu 5% de la 1 august

Dan Suciu, purtătorul de cuvânt al Guvernului:...

Autor: Departamentul Politic

06.04.2016, 14:00 617

Suciu a precizat că majorările anunţate se raportează la valoarea salariului minim actualizat începând cu 1 mai.

El a subliniat că Guvernul a avut în vedere doar a doua jumătate a claselor de salarizare (veniturile cele mai mici), adică ''mai mult de jumătate dintre bugetari''.

Potrivit purtătorului de cuvânt al Guvernului, majorarea cea mai semnificativă este în cazul asistenţilor sociali - până la 20%, în vreme ce în cazul altor categorii este vorba de sume modice (1%).

Ordonanţa de urgenţă prin care se vor reglementa aceste modificări va fi adoptată în şedinţa de Guvern de săptămâna viitoare, a arătat Suciu.

Actul normativ va intra în dezbatere publică la începutul săptămânii, după consultări ale ministrului Muncii cu sindicatele.

''Se aplică de la 1 august, prima plată se va face pe 1 septembrie'', a spus purtătorul de cuvânt al Guvernului.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels