Profesii

Deloitte România îşi întăreşte zona de management şi promovează şapte experţi în poziţie de directori

Deloitte România îşi întăreşte zona de management...

Autor: Roxana Rosu

25.10.2017, 14:21 1105

Deloitte România a promovat în poziţii de directori şapte specialişti din arii de practică care au înregistrat creşteri importante în anul fiscal încheiat la finalul lunii mai, respectiv servicii fiscale, audit şi consultanţă financiară.

„Sunt încântat că, după un an de succes, tinerii şi talentaţii mei colegi au mai urcat o treaptă în devenirea lor profesională. Deloitte este o organizaţie care îşi propune să ofere cariere excepţionale, într-o cultură a performanţei la nivel înalt, a autenticităţii şi a colegialităţii”,  a spus Alexandru Reff, country managing partner Deloitte România.

Cei şapte specialişti promovaţi sunt Ramona Truşculescu, Raluca Bâldea, Bogdan Barbu şi Radu Derscariu, pe Servicii fiscale, Andreea Gheorghe şi Andreea Zoescu pe Audit, şi Marius Vasilescu pe Consultanţă Fiscală.

Ramona Truşculescu are o experienţă de 10 ani în consultanţă fiscală dobândită în cadrul Deloitte, perioadă în care s-a specializat în impozite indirecte. Ea a lucrat temporar şi la biroul Deloitte din Bruxelles unde s-a implicat în proiecte internaţionale în domeniul TVA pentru diverse companii. În prezent, ea coordonează echipa de raportare TVA, concentrându-se pe eficientizarea proceselor care vizează declararea corectă a TVA, reducerea timpului alocat activităţilor recurente şi menţinerea unui nivel ridicat al calităţii.  

Raluca Bâldea avea deja o experienţă solidă în consultanţă fiscală când s-a alăturat echipei de taxe indirecte a Deloitte, în 2013. Ea a oferit sprijin pentru proiecte complexe de consultanţă fiscală, structurare a tranzacţiilor, due diligence fiscal, asistenţă în cadrul inspecţiilor fiscale sau reprezentare în faţa autorităţilor fiscale.

Bogdan Barbu s-a alăturat în 2008 echipei de preţuri de transfer care, la acel moment, era la începuturile sale ca structură distinctă în cadrul Deloitte. El a avut o contribuţie importantă  la dezvoltarea echipei care astăzi numără peste 40 de profesionişti dedicaţi.

Radu Derscariu face parte din departamentul de servicii fiscale, parte a echipei Global Employer Services. Este specializat în consultanţă acordată expatriaţilor în probleme de conformare fiscală, asistând companii multinaţionale şi locale în tratamentul fiscal al pachetelor de remunerare a angajaţilor şi asistenţă în vederea conformării cu cerinţele locale privind imigrarea şi fiscalitatea.

Andreea Gheorghe are o experienţa de peste 12 ani în audit financiar, în cadrul Deloitte. În aceasta perioadă a fost implicată în misiuni de audit complexe, atât pentru companii locale cât şi companii multinaţionale, ce activează in domeniile energetic, producţie, retail şi media.

Andreea Zoescu lucrează la Deloitte din 2008 şi are experienţă atât în lucrul cu clienţi locali cât şi internaţionali, întrucât a petrecut mai bine de 18 luni în Belgia. Ea a fost implicată în audituri mari, fiind responsabilă de coordonarea unor misiuni pentru clienţi având subsidiare în diverse ţări şi industrii (imobiliară, producţie, fonduri de investiţii, media, turism etc).

Marius Vasilescu are o experienţă de peste 14 ani în finanţe şi contabilitate, din care 12 în cadrul companiilor din Big 4. De la sfârşitul anului 2014, s-a alăturat ca manager pentru Consultanţă Financiară la Deloitte România, în echipa specializată în proiecte de evaluare şi modelare, unde, în prezent, coordonează echipa de evaluare şi modelare. 

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO